CTR consideră că reglementările legale privind funcționare fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București trebuie schimbate pentru ca acestea să poată răspunde în mod optim nevoilor tinerilor și organizațiilor de tineret.

Problemele existente sunt cauzate de mai mulți factori, dintre care enumerăm:

  1. Lipsa de surse de finanțare stabile pentru fundațiile pentru tineret, care le obligă, în special pe cele care nu au sediul în principalele centre urbane din România, la închirierea majorității spațiilor deținute;
  2. Reticența organizațiilor de tineret din unele județe de a adera la fundații, din cauza dificultăților de administrare sau a scandalurilor publice;
  3. Concentrarea prea mare a conducerii fundațiilor pentru tineret pe aspecte administrative, mai degrabă decât pe organizarea de activități pentru tineret;
  4. Insuficienta implicare a tinerilor în structurile de conducere ale fundațiilor, având cauze multiple.

Soluția pentru o fructificare optimă a patrimoniului o reprezintă crearea unui echilibru între obligațiile și facilitățile create de stat cu scopul dezvoltării de activități pentru tineret de către fundații, în special în imobilele care au fost preluate în proprietate de la fosta Uniune a Tineretului Comunist și cu implicarea decizională maximală a organizațiilor de tineret.

Întrebări și răspunsuri (Q&A) despre fundațiile pentru tineret

Fundațiile județene pentru tineret, respectiv a municipiului București, sunt structuri neguvernamentale (de drept privat, NU de drept public), non-profit, care funcționează în baza unei legi speciale. Legea specială a fost creată pentru a asigura trei obiective:
  1. Adecvarea structurii acestor fundații la scopul de administrare a unui patrimoniu

  2. Asigurarea accesului organizațiilor de tineret la decizii prin instituirea ca for principal de decizie a unei Adunări a membrilor / Consiliu de conducere format din câte un reprezentant al fiecărei organizații de tineret care solicită acest lucru.

  3. Asigurarea posibilității ca statul să susțină activitatea fundațiilor pentru tineret prin acordarea caracterului de „utilitate publică” prin lege
Practic, legiuitorul a conceput un sistem care să garanteze că organizațiile de tineret sunt cele care controlează deciziile fundațiilor pentru tineret, că acestea sunt structurate optim (în viziunea legiuitorului de la acel moment) pentru a gestiona un patrimoniu și că statul poate să le sprijine. Din păcate, cadrul legislativ nu a fost suficient de clar pentru a asigura îndeplinirea celor 3 obiective și au apărut numeroase probleme, asupra cărora ne vom aplica în comunicările ulterioare. Regulamentul propus de MTS
  • elimină forul compus din reprezentanții organizațiilor de tineret ca for de decizie și subordonează decizional fundațiile (structuri neguvernamentale) unor instituții publice (consiliilor județene / CGMB), care ar urma să desemneze majoritatea membrilor conducerii acestora
  • simplifică dizolvarea fundațiilor și preluarea patrimoniului acestora (privat, dar aflat sub un regim special de administrare) de către autorități publice
  • nu oferă nicio garanție că fundațiile de bună credință care continuă să funcționeze primesc vreun sprijin sau pot accesa un sprijin public pentru întreținerea patrimoniului, astfel încât acestea vor rămâne, cel mai probabil, dependente de venituri din chirii și alte activități cu caracter economic
Consiliul Tineretului din România susține măsuri care să asigure îndeplinirea celor 3 obiective avute inițial în vedere de legiuitor:
  1. Garanții legislative suplimentare care să conducă la o transparență crescută și o bună administrare a patrimoniului, în interesul tinerilor

  2. Garanții mai ferme pentru accesul oricărei organizații de tineret active și interesate la forul principal de decizie, care rămâne format din delegații acestor organizații

  3. Participarea efectivă a statului la susținerea activităților de tineret, în baza unui parteneriat public – privat corect. Acesta ar permite inclusiv participarea autorităților publice la decizii, dacă alocă o finanțare substanțială fundațiilor, precum și sisteme de control al finanțării (condiționarea anumitor forme de sprijin de respectarea unor standarde comune la nivel național pentru recunoașterea ca centre de tineret)
Practic, CTR susține că aceste structuri trebuie să rămână neguvernamentale și că legislația trebuie să asigure un echilibru între obligațiile fundațiilor și sprijinul de care acestea beneficiază pentru a dedica într-o măsură cât mai mare patrimoniul deținut activităților pentru tineret. Măsuri suplimentare de transparentizare: CTR solicită MTS să centralizeze și să publice sprijinul financiar oferite de guvern și/sau de autoritățile locale fundațiilor pentru tineret, în baza statutului acestora de utilitate publică, din 1990 și până în prezent.

Adoptarea regulamentului conduce la transferarea puterii de decizie de la un for compus din delegați ai organizațiilor de tineret către un for compus majoritar din delegați ai consiliilor județene (implicit, persoane numite politic).

Reglementări aplicabile dacă regulamentul nu este adoptat: for principal de decizie (adunare generală) format din delegați ai organizațiilor de tineret din județul respectiv / municipiul București – acest for alege conducerea executivă 

Regulament: conducere formată din 5 membri, 3 desemnați de consiliul județean / Consiliul General al Municipiului București, 2 aleși de organizații de tineret

Poziția CTR: menținerea forului principal de decizie format din organizații de tineret; modificarea legislației astfel încât respingerea aderării unei organizații să fie imposibilă, dacă sunt întrunite criteriile minimale; reprezentanți ai autorităților locale pot participa în structura de conducere executivă cu reprezentanți, în minoritate, DACĂ alocă o finanțare substanțială pentru întreținerea patrimoniului și derularea de activități pentru tineret.

În mod evident, pierderea influenței decizionale de către organizațiile de tineret este contrară interesului acestora. Totodată, subordonarea unei întregi categorii de structuri neguvernamentale față de instituții publice alese politic, care ar urma să desemneze majoritatea membrilor conducerii, este un act fără precedent într-un stat democratic.

Regimul comunist recunoștea entități non-publice și forme de proprietate non-publică (obștească). Astfel, sindicatele (prin UGSR), cooperativele meșteșugărești (prin UCECOM) și Uniunea Tineretului Comunist aveau în proprietate patrimonii non-publice și nu erau structuri ale statului, chiar dacă influența Partidului Comunist Român asupra deciziilor pe care le luau este incontestabilă. Uniunea Tineretului Comunist era o organizație obștească, nu a fost o structură a statului român și avea în proprietate un patrimoniu distinct de al statului. „Patrimoniul Uniunii Tineretului Comunist” este un termen umbrelă care descrie mai multe tipuri de proprietăți:
  1. Patrimoniu dat în administrarea Uniunii Tineretului Comunist de către stat (autorități centrale sau locale). Patrimoniul dat în administrarea UTC a revenit în administrarea autorităților publice după căderea regimului comunist. Un astfel de exemplu este celebrul patrimoniu al „Biroului de Turism pentru Tineret”. După căderea regimului comunist, acest patrimoniu a rămas în proprietatea statului și a reintrat în administrarea statului.

  2. Patrimoniu donat de autorități publice centrale sau locale Uniunii Tineretului Comunist. Imobilele donate de către stat au fost restituite autorităților locale sau centrale, actele de donație fiind anulate de instanțele de judecată după căderea regimului comunist. Astfel, după căderea regimului comunist, acest patrimoniu (imobil) a re-intrat în proprietatea și administrarea statului sau a autorităților locale.

  3. Patrimoniu constând în imobile edificate din fondurile bănești ale Uniunii Tineretului Comunist, provenite din cotizații, venituri realizate din administrarea imobilelor și activități derulate în imobilele deținute sau administrate, venituri realizate în baza „muncii patriotice” prestate de membri. Acest patrimoniu nu a fost niciodată proprietate a statului. După căderea regimului comunist, (doar) acest patrimoniu a fost transferat din proprietatea (nu doar administrarea) Uniunii Tineretului Comunist (organizație obștească – echivalentul unui ONG) în proprietatea (nu doar administrarea) fundațiilor județene pentru tineret, respectiv a municipiului București – organizații neguvernamentale înființate în baza unei legi speciale. Acolo unde nu a fost constituită o fundație județeană pentru tineret, patrimoniul a rămas în conservare la autoritatea județeană / locală în raza de activitate a căreia se găsește imobilul.
Astfel, statul a recuperat patrimoniul public (care a aparținut statului), însă nici măcar în vremurile tulburi din anul 1990, naționalizarea acelei părți a patrimoniului care nu a aparținut niciodată statului nu a fost considerată acceptabilă.  Poziția CTR referitoare la regimul proprietății fundațiilor pentru tineret: 
  1. Acea parte a patrimoniului care a aparținut statului sau a fost donată de stat UTC, recuperată de stat după căderea regimului comunist, rămâne în proprietatea statului. Statul ar trebui să folosească acest patrimoniu pentru activități pentru tineret și să transparentizeze parcursul și modul de folosire actual al acestui patrimoniu (ce a fost deținut, ce a fost înstrăinat sau se află în administrarea altor entități publice sau private, care este destinația actuală a imobilelor).

  2. Acea parte a patrimoniului care a fost constituit din fondurile proprii ale UTC trebuie să rămână în proprietatea fundațiilor județene pentru tineret, respectiv a municipiului București, iar forma de organizare a fundațiilor să asigure o participare cât mai largă a organizațiilor de tineret la deciziile referitoare la administrarea acestuia, iar fundațiile să rămână structuri neguvernamentale.
N.B: De multe ori, cei care atacă fundațiile județene pentru tineret și a municipiului București încearcă să dea vina pe acestea pentru soarta întregului patrimoniu pentru tineret care a fost în administrarea Uniunii Tineretului Comunist și nu doar a acelei părți care a intrat în proprietatea fundațiilor pentru tineret.
Patrimoniul fundațiilor pentru tineret se află în proprietatea privată a acestora, având, totodată, un regim de întrebuințare / administrare special. Astfel, preluarea de jure (prin preluarea în proprietatea statului a patrimoniului acestora) sau de facto (prin subordonarea decizională a acestora față de autorități publice) reprezintă forme de naționalizare. În ceea ce privește calitatea fundațiilor ca administratori de patrimonii, facem următoarele precizări:
  1. Patrimoniul fostei UTC care a intrat în proprietatea fundațiilor se află în continuare, în cea mai mare majoritate, în proprietatea fundațiilor pentru tineret. În jur de 15% din imobilele preluate în proprietate au fost înstrăinate de fundații înainte de 2002, când acest lucru nu era în afara legii. Niciun imobil nu a fost înstrăinat de fundații prin voința proprie după 2002, pierderile fiind datorate fie (1) dizolvării de către consiliul județean sau (2) executării silite de către stat ca urmare a intrării în incapacitate de plată. Considerăm că, în virtutea transparenței, fundațiile pentru tineret ar trebui să publice situația imobilelor deținute precum și istoricul acestora.

  2. Deși de la căderea regimului comunist și până în prezent au trecut 30 de ani, autoritățile centrale și locale nu au constituit centre de tineret de anvergura caselor tineretului, aflate în proprietatea fundațiilor pentru tineret, în niciun județ și nici în municipiul București. Din contră, există nenumărate exemple de înstrăinare frauduloasă sau de preluare în administrare de către agenți economici a imobilelor care au fost destinate tineretului înainte de 1989 și care au (re)intrat în proprietatea și administrarea statului după Revoluție. O situație demnă de menționat este recenta tentativă de descentralizare a Casei de Cultură a Studenților Iași către Consiliul Județean Iași, unde CJ Iași a recunoscut în acte oficiale că avea intenția preluării imobilului nu pentru a dezvolta activitățile studențești și de/pentru tineret, ci pentru a avea o locație principală de concerte. O altă situație interesantă este cea a Casei Tineretului din Baia Mare, preluată de Consiliul Județean Maramureș după dizolvarea fundației județene pentru tineret Maramureș. Nici aceasta nu este destinată în acest moment preponderent activităților pentru tineret și organizațiile de tineret nu participă formal în niciun fel la deciziile referitoare la administrarea acesteia – iar exemplele pot continua.
Fundațiile sunt organizații non-profit, deci nu pot realiza profit. Totodată, acestea nu au posibilitatea legală și nu au înstrăinat nicio clădire preluată de la fosta UTC începând cu anul 2002, când această interdicție a fost instituită. Pe de altă parte, deși le este conferit statutul de „organizații de utilitate publică” prin lege, autoritățile centrale și locale nu le finanțează în mod direct și nu au creat niciun cadru prin care acestea să poată obține finanțări care să asigure întreținerea clădirilor și derularea de activități pentru tineret. Astfel, fundațiile sunt nevoite să asigure veniturile necesare pentru întreținerea clădirilor prin închirierea de spații sau activități economice. Suplimentar, pentru derularea de activități pentru tineret, acestea pot accesa finanțări nerambursabile. De facto, de cele mai multe ori conducerile fundațiilor au provocări majore în obținerea fondurilor necesare pentru funcționarea clădirilor, iar în acele cazuri în care au întârzieri la plata taxelor și impozitelor datorate statului, nu pot accesa finanțări nerambursabile. În centrele urbane mari, contractele de închiriere asigură venituri mai mari, fapt care permite utilizarea unei ponderi mai mari a spațiilor pentru activități pentru tineret, finanțarea de activități pentru tineret ale organizațiilor membre și/sau investiții substanțiale în imobile. Poziția CTR despre modul de administrare al patrimoniului fundațiilor, cu referire la închiriere și/sau derularea de activități economice, este:
  1. O parte a clădirilor pot fi închiriate și, în absența altor mecanisme de finanțare, trebuie să fie închiriate (sau folosite pentru activități economice) pentru asigurarea funcționării și întreținerii imobilelor deținute de fundații.

  2. O parte a patrimoniului trebuie folosit cu precădere pentru activități pentru tineret, scopul inițial al acestor clădiri.

  3. Înstrăinarea imobilelor preluate de la fosta UTC trebuie să fie în continuare interzisă.

  4. Administrarea indirectă (contract de administrare cu altă persoană juridică, care închiriază la rândul ei spații) ar trebui interzisă.

  5. Deciziile de oportunitate referitor la închiriere sau derularea de activități economice, care afectează destinația unor părți ale imobilelor deținute pentru perioade lungi (i.e. mai mult de 1 an), trebuie luate de conducerea aleasă de organizațiile neguvernamentale de tineret reprezentate în adunările generale ale fundațiilor și supuse validării / ratificării de către aceste foruri.
În ceea ce privesc acuzațiile directe sau indirecte referitoare la posibile ilegalități comise de conduceri ale unor fundații, precum și referitoare la o eventuală „susținere” a acestora de către CTR, facem următoarele precizări:
  1. CTR nu participă la deciziile interne ale fundațiilor pentru tineret membre, nu este în măsură să evalueze legalitatea acestora și nu are astfel de atribuții raportat la structurile afiliate.

  2. Fundațiile județene pentru tineret, respectiv a municipiului București, pot fi membre ale CTR dacă au cel puțin 5 organizații neguvernamentale de tineret membre, sunt deschise (nu există dovezi că resping nejustificat aderarea de organizații de tineret – prin nejustificat ne referim la absența unor motive precum neînregistrarea legală a conducerilor, neîndeplinirea obligațiilor fiscale, etc.) și derulează activități pentru tineret. Aceste criterii sunt respectate de toate fundațiile pentru tineret membre CTR cu drept de vot. Acolo unde îndeplinirea criteriilor menționate nu este probată de structurile membre, acestea nu au drept de vot în Adunarea Generală CTR.

  3. CTR respectă activitatea organelor de anchetă penală și consideră că, dacă au fost săvârșite infracțiuni, persoanele vinovate trebuie să răspundă conform legislației în vigoare. Totodată, CTR respectă prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare al suspecților/inculpaților și rolul instanțelor de judecată în stabilirea adevărului, prin hotărâri judecătorești. Până în prezent, nu există nicio hotărâre judecătorească de condamnare penală a vreunui membru al Adunării Generale a Consiliului Tineretului din România sau a conducerii vreunei fundații pentru tineret membre. Persoanele condamnate penal nu pot face parte din structuri interne decizionale ale CTR (Adunare Generală sau Birou de Conducere), conform statutului CTR.

  4. Până în prezent, procesele care au contestat legalitatea funcționării fundațiilor pentru tineret având la bază adunări generale formate din organizații de tineret au fost respinse, legalitatea ca structuri principale de decizie a acestor foruri și a conducerilor alese de ele fiind confirmată în repetate rânduri de instanțe. În aceste condiții, CTR nu este în măsură să se substituie organizațiilor reprezentate în fundații în stabilirea conducerii acestora, însă încurajează toate organizațiile de tineret interesate să adere și să participe la decizii.

Participarea tinerilor în structurile de conducere ale fundațiilor pentru tineret variază. CTR susține introducerea prin lege a unei ponderi a tinerilor de ⅔ din structura executivă (conducerea aleasă) a fundațiilor, dacă există candidați. Rațiunea ponderii de ⅔ este că, în afara centrelor urbane mari, identificarea de persoane sub 35 de ani care să își asume răspunderea administrării unor imobile mari poate să fie extrem de dificilă. Totodată, reamintim că poziția noastră este că cele care trebuie să stabilească conducerea sunt organizațiile de tineret, care trebuie să aibă acces neîngrădit în adunările generale ale fundațiilor pentru tineret din județele de care aparțin, respectiv municipiul București.

Reamintim că persoanele alese pentru a conduce fundațiile trebuie să aibă abilități de management prin care să asigure venituri pentru întreținerea clădirilor, plata utilităților, plata salariilor personalului angajat, plata taxelor și impozitelor datorate, precum și asigurarea derulării de activități pentru tineret. Astfel, sarcinile sunt extrem de complexe și, în absența unei susțineri explicite și substanțiale din partea statului, reglementările trebuie să evite producerea de blocaje decizionale. Încetarea funcționării unor clădiri duce la degradarea accelerată a acestora, iar incapacitatea de a plăti costurile de bază și taxele și impozitele datorate statului duce la executarea silită și preluarea administrării de către administratori speciali – implicit, la imposibilitatea derulării de activități de tineret în imobile. Astfel, reglementările centrale trebuie să țină cont de toate contextele locale și nu doar de situația din centrele urbane principale.

Fundațiile pentru tineret derulează activități pentru tineret, volumul de activitate fiind variat în funcție de context. Totuși, contextul legal actual, lipsa de implicare a autorităților publice în susținerea fundațiilor și capacitatea limitată a unei părți însemnate a acestora de a atrage finanțări nerambursabile constituie piedici importante în atingerea unui volum optim al acestor activități.

Poziția CTR pentru îmbunătățirea volumului de activități de tineret este:

  • Crearea posibilității ca fundațiile pentru tineret care constituie centre de tineret în acord cu norme stabilite la nivel național și să acceseze fonduri pentru consolidarea / întreținerea clădirilor și derularea de activități pentru tineret, cu condiția menținerii acelor standarde și a destinației imobilelor pentru o perioadă minimă stabilită de lege.
  • Permiterea participării autorităților locale în structurile de conducere executivă ale fundațiilor, cu condiția alocării unei finanțări substanțiale.
  • Asigurarea unui echilibru între mecanismele de sprijin care pot fi accesate de fundații pentru derularea de activități pentru tineret, pe de o parte, și mecanismele de sancționare în caz de abuzuri, pe de altă parte. Impunerea de limitări fără a oferi niciun sprijin fundațiilor nu este decât o sabotare a capacității acestora de a funcționa.