Ce propun viitorii europarlamentari pentru tineri?

În urma unui proces de consultare și dezbatere care a implicat sute de tineri, organizații de și pentru tineret, lucrători de tineret, experți în domeniul tineretului și alți actori relevanți ai ecosistemului de tineret, provenind din medii și reprezentând perspective din cele mai diverse, Consiliul Tineretului din România a formulat o serie de priorități de tineret pentru viitorii europarlamentari Români, după cum urmează: 

1. Democrația și participarea tinerilor

  • Susținerea dreptului tinerilor de a vota de la 16 ani și de a candida de la 18 ani, la toate alegerile din Europa, începând cu cele europarlamentare  
  • Capacitarea societății civile de tineret, printr-o finanțare europeană corespunzătoare, care să asigure și costurile operaționale, administrative și de infrastructură ale organizațiilor neguvernamentale de tineret
  • Susținerea implementării unui mecanism de tipul „EU Youth Test” și la nivelul statelor membre UE 
  • Susținerea adoptării unei convenții privind drepturile tinerilor, acompaniată de un mecanism de monitorizare, care să asigure respectarea drepturilor tinerilor 
  • Mobilizarea structurilor europene cu atribuții în domeniu la o mai eficientă monitorizare și sancționare a abuzurilor statelor membre asupra drepturilor omului 
  • Susținerea unui dialog real și constant cu tinerii și organizațiile de tineret în ceea ce privește politicile europene de tineret și nu numai, prin consultarea și includerea unei perspective de tineret în toate politicile și legislația dezbătută  

2.Educație incluzivă și de calitate 

  • Operaționalizarea unui sistem de recunoaștere la nivel european a competențelor dobândite de tineri prin educație nonformală și activități de voluntariat 
  • Susținerea accesului la educație nonformală și formală pentru tinerii vulnerabili
  • Îmbunătățirea accesului tinerilor la oportunități de mobilitate și educație nonformală, inclusiv prin programele deja existente 

3.Accesul tinerilor la piața muncii

  • Susținerea și îmbunătățirea propunerii directivei privind îmbunătățirea internshipurilor, astfel încât tinerii să beneficieze de internshipuri plătite, de calitate și accesibile 
  • Susținerea tinerilor antreprenori prin programe de finanțare europeană 
  • Combaterea abuzurilor asupra tinerilor pe piața muncii, inclusiv din punctul de vedere al remunerației inechitabile, printr-o mai bună reglementare și monitorizare a acestora

4.Sustenabilitatea și combaterea schimbărilor climatice 

  • Susținerea accesului tinerilor și organizațiilor de tineret în procesele decizionale privind sustenabilitatea și schimbările climatice 
  • Susținerea educației și formării tinerilor privind sustenabilitatea și combaterea schimbărilor climatice 

5.Accesul tinerilor la servicii de sănătate 

  • Îmbunătățirea accesului tinerilor la servicii de sănătate mintală, inclusiv prin finanțarea de la nivel european a unor programe de prevenție a afecțiunilor mintale și emoționale în rândul tinerilor 
  • Îmbunătățirea accesului persoanelor cu dizabilități, vizibile sau invizibile, la servicii medicale 
  • Susținerea unor politici centrate pe prevenție și tratament pentru sprijinirea tinerilor care suferă de adicții

6.Incluziune și combaterea inegalităților

  • Susținerea unei reprezentări politice corespunzătoare a persoanelor aparținând minorităților 
  • Susținerea și protejarea drepturilor comunității LGBTQIA+, inclusiv prin legalizarea căsătoriei și parteneriatului civil între persoane de același sex, în rândul tuturor statelor membre UE 
  • Facilitarea accesului comunității LGBTQIA+ la servicii de sănătate adaptate nevoilor acestora 
  • Susținerea accesibilizării serviciilor și spațiilor publice pentru nevoile persoanelor cu dizabilități   
  • Recunoașterea și protejarea drepturilor sociale ale tinerilor, inclusiv aspecte precum venitul minim pentru un trai decent și dreptul tinerilor la locuire decentă  

În baza acestor propuneri, am analizat componenta de tineret din programele politice ale alianțelor și partidelor politice, în contextul alegerilor europarlamentare de duminică. Practic, am analizat critic și obiectiv fiecare prioritate înaintată de acestea, ca să evaluăm în ce măsură răspund nevoilor și dorințelor sectorului de tineret din România. 

Fii cu ochii pe noi pentru a vedea ce planuri au pentru tineri: 

  • Alianța Electorală PSD PNL 
  • Alianța Dreapta Unită 
  • Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER)
  • Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
  • Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) 
  • Nicolae Ștefănuță (independent)
  • Vlad Gheorghe (independent) 

Disclaimer!

Consiliul Tineretului din România (CTR) este federația reprezentativă a tinerilor și organizațiilor de și pentru tineret, la nivel național și internațional, fiind o organizație neguvernamentală independentă, nepartizană și neafiliată politic. 

Analiza programelor politice pentru alegerile europarlamentare, din perspectiva tineretului 

Programul politic al Alianței Electorale PSD PNL

Puncte tari: 

  • Conține o componentă distinctă dedicată tinerilor
  • Vizează accesibilizarea și creșterea numărului de burse Erasmus+, în special celor de studii pentru tinerii din mediul rural și medii defavorizate 
  • Menționează introducerea de subvenții suplimentare și programe dedicate tinerilor care încep afaceri în agricultură
  • Include susținerea aprobării directivei privind salariul minim european și creșterea salariilor minime pe economie într-un mod sustenabil
  • Își propune ca 30% din fondurile europene de care urmează să beneficiem în următoarea perioadă să meargă în investiții cu o componentă de mediu

Puncte slabe:

  • Nu există componentă de educație
  • Nu există componentă de sănătate
  • Există puține informații și priorități despre incluziune și combaterea inegalităților

Observație: 

Programul politic este formulat sub formă de raport de activitate, astfel, nu este clar dacă există o asumare concretă privind continuarea dezvoltării acestor priorități sau nu.

Sursă: https://stabilitate.ro/ 

Programul politic al Alianței Dreapta Unită (Uniunea Salvați România, Partidul Mișcarea Populară și Forța Dreptei)

Puncte tari: 

  • Prevede creșterea accesului la programele de mobilitate studențească și de formare profesională, precum Erasmus+
  • Vizează introducerea în programa școlară a unor module ce prezintă modul în care funcționează Uniunea Europeană*
  • Urmărește implementarea de parteneriate între instituțiile de învățământ românești și cele europene*
  • Își propune alocarea de fonduri europene consistente pentru întărirea rețelelor de transport și distribuție a energiei
  • Conține asumări privind simplificarea relațiilor de muncă pentru lucrătorii part-time, temporari sau project-based, inclusiv prin digitalizare  

Puncte slabe:

  • Nu există componentă de tineret sau de participare a tinerilor
  • Nu există componentă de acces al tinerilor pe piața muncii
  • Există puține informații despre incluziune și combaterea inegalităților
  • Deși componenta de sănătate este foarte prezentă, nu pare să adreseze și nevoile specifice ale tinerilor și persoanelor cu dizabilități

Sursă: https://dreaptaunita.eu/prioritati 

Programul politic al partidului Reînnoim Proiectul European al României (REPER)

Puncte tari: 

  • Primul obiectiv al acestuia este dedicat copiilor și tinerilor 
  • Vizează investiții în rețele și centre comunitare de tineret
  • Își propune acțiuni prin care să militeze pentru:
    • stagii de internship plătite
    • locuire decentă pentru tineri
    • un sistem de sprijin pentru sănătate mintală și emoțională pentru tineri*
  • Susține adoptarea cadrului european pentru transparență salarială și tratament egal între femei și bărbați pentru muncă egală
  • Își propune demersuri prin care să apere libertatea și drepturile individuale, inclusiv ale minorităților de orice fel
  • Susține respectarea statului de drept, lupta împotriva corupției, transparența și întărirea democrației
  • Susține suplimentarea finanțării programului Erasmus+ și „crearea unor noi instrumente financiare, dar și de pregătire a profesorilor, pentru a elimina disparitățile educaționale regionale și a descuraja abandonul școlar”

Puncte slabe: 

  • Nu prevede măsuri și/sau mecanisme pentru participarea tinerilor, deși este menționată cooperarea cu tinerii și organizațiile de tineret pe o componentă specifică 

Sursă: https://candidati.partidulreper.ro/ 

Programul politic al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) 

Puncte tari: 

  • Susține servicii sociale în toate comunitățile țării, politici de siguranță, protecție și asistență socială care să aibă scopul combaterii sărăciei*
  • Susține programe de pregătire antreprenorială pentru tinerii care doresc să inițieze afaceri*

Puncte slabe: 

  • Susține întărirea relației dintre Biserică și Stat, în acord exclusiv cu valorile creștine și ale familiei tradiționale, respingând orice alte curente și credințe religioase
  • Susține că toate probleme sunt datorate faptului că nu a fost prezervată cultura creștină tradițională 
  • Nu recunoaște conceptul identității de gen 
  • Nu recunoaște căsătoriile și parteneriatul civil între persoanele de același sex și alte drepturi ale comunității LGBTQAI+  

Observații: 

  • Programul politic aduce în discuție multe probleme, însă nu le fundamentează pe date științifice și nu propune și măsuri pe care le-ar putea lua, ca europarlamentari, pentru ameliorarea acestora. Sunt create false conflicte de tipul noi vs. ei, care nu sunt fundamentate cu date științifice. 
  • Deși acesta este un program politic cu priorități pentru alegerile europarlamentare, multe dintre măsurile menționate nu sunt fezabile la nivelul Uniunii Europene sau nu sunt fezabile, în general. 
  • Narativa utilizată este una profund emoțională, centrată pe valori creștin tradiționale care resping orice curent diferit de acestea, inclusiv globalizarea și drepturi ale minorităților. 

Sursă: https://europarlamentari2024.ro/wp-content/uploads/2023/11/AUR-program-alegeri-Parlamentul-European-2024.pdf 

Programul politic al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR)

Puncte tari: 

  • Susține drepturile fundamentale ale omului și ale minorităților, care garantează folosirea limbii materne, drepturile educaționale și culturale
  • Susține implicarea UE în consolidarea formării profesionale și a rețelei de școli profesionale*
  • Susține salariul minim european 
  • Susține acordarea de subvenții nerambursabile antreprenorilor pentru dezvoltare, inovare și crearea de locuri de muncă*
  • Susține ca UE să aibă un rol mai activ în combaterea extremismului, mai ales a consecințelor negative asupra minorităților etnice 

Puncte slabe: 

  • Doresc ca „UE să nu încurajeze tinerii să caute un loc de muncă în străinătate” 
  • Doresc ca gestionarea migrației să rămână în competența exclusivă a statelor membre 
  • Consideră că exportul de cereale ucrainene este unul dintre motivele ceilalți fermieri nu sunt suficient de susținuți de UE 
  • Prioritățile nu includ măsuri privind participarea tinerilor, educație, sănătate și este incert dacă susțin drepturile altor minorități decât cele etnice 

Sursă: https://9iunie.udmr.ro/prioritatile/#Normele-UE-de-protectie-a-minoritatilor-trebuie-sustinute-nu-impiedicate 

Programul politic al candidatului independent Nicolae-Bogdănel Ştefănuţă

Puncte tari: 

  • Locuinţe pentru tineri: locuinţe sociale construite, creşterea numărului camerelor de cămin şi transparentizarea tranzacţiilor imobiliare
  • Programul său cuprinde o componentă de sustenabilitate, sesizată atât în planurile de urbanizare, cât şi în ceea ce priveşte infrastructura, agricultura, protejarea ariilor naturale, interzicerea eutanasierii animalelor străzii şi finanţarea adăposturilor de animale 
  • Educaţie: 6% din PIB buget pentru educaţie*, bani orientaţi către profesori, mentorat, consultaţii psihologice, dotarea şcolilor, respectiv creşterea finanţării programelor Erasmus+ şi Leonardo 
  • În ceea ce privește domeniul sănătății, are drept priorități:
    • garantarea dreptului la avort*
    • accesul la educaţia de sănătate şi educaţia sexuală fără consimţământul expres al părinţilor*
    • 30 şedinţe de terapie decontate*
  • Susține reglementarea parteneriatului civil pentru persoanele de acelaşi sex

Puncte slabe: 

  • Nu include măsuri privind participarea tinerilor
  • Nu include măsuri pentru încadrarea tinerilor în piaţa muncii
  • Nu include măsuri specifice cu privire la persoanele cu dizabilităţi 

Sursă: https://www.stefanuta.ro/incepe-cu-tine 

Programul politic al candidatului independent Vlad-Dan Gheorghe

Puncte tari: 

  • A fost activ în acțiuni pentru promovarea democraţiei, combaterea corupţiei, a spălării banilor şi a abuzurilor de putere. 
  • A lansat o serie de petiţii precum cea pentru confiscarea averilor nejustificate, se implică activ în dezbaterile şi iniţiativele din Parlamentul European şi a susţinut mai multe campanii pentru prevenirea despăduririlor ilegale sau intrarea în Schengen.  
  • Urmăreşte creşterea gradului de competenţă a reprezentanţilor politici, respectiv sporirea nivelului de responsabilizare politică. 

Puncte slabe: 

  • Nu include nicăieri foarte clar un program politic pentru alegerile europarlamentare 
  • În afara componentei de promovare a oportunităţilor, nu se pronunţă clar cu privire la priorităţile lui din sfera tineretului. 
  • Nu abordează domeniile sanitar şi educaţional. 

Observații: 

  • Programul politic este formulat mai degrabă sub forma unui raport de activitate accesibil pe site-ul său sau pe pagina sa oficială de candidatură. 

Sursă: https://vladgheorghe.ro/ 


  • Conform art. 6 din TFUE, în acest domeniu, UE are competenţa de a sprijini, coordona sau completa acţiunile statelor membre. Astfel, UE nu poate adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic care să impună statelor membre să-și armonizeze legislația națională, ci doar să încurajeze cooperarea și să faciliteze coordonarea între statele membre.