
Anual, în luna februarie, începând cu anul 2009, este marcată Ziua Justiţiei Sociale, inițiativă propusă de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), încă din ziua de 26 noiembrie 2007. Cu ocazia celebrării acestei zile, Consiliul Tineretului din România își dorește să ofere o viziune de ansamblu, dar și câteva mijloace de îmbunătățire a justiției sociale din țara noastră.
Ce este conceptul de justiție socială?
Conceptul de justiție socială a apărut prima dată în istorie la mijlocul celei de-a doua revoluții industriale din secolul al XIX-lea, chiar înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Astfel, principiile justiției sociale apar ca reacție împotriva exploatării clasei muncitoare de către burghezie, ale cărei probleme sunt cunoscute ca o problemă socială.
Astăzi, justiția socială reprezintă un principiu fundamental pentru o coexistență pașnică și prosperă între națiuni, presupunând eliminarea barierelor legate de sex, vârstă, rasă, etnie, religie, cultură, dizabilitate și altele.
Potrivit Human Rights Careers, dreptatea socială înseamnă că drepturile omului sunt respectate și protejate. Toată lumea are șanse egale. Acest lucru nu garantează că societatea va fi perfectă și că toată lumea va fi mereu fericită. Cu toate acestea, fiecare va avea o șansă de luptă la viața pe care și-o dorește. Ei nu sunt reținuți de lucruri care nu sunt sub controlul lor, cum ar fi obstacole sistemice sau discriminare. Nu există un cadru clar pentru cum arată justiția socială de succes în practică, dar de aceea principii precum participarea sunt atât de importante. Atât timp cât o națiune apreciază justiția socială și rămâne angajată față de egalitate, progresul este posibil.
Conform sursei citate, dacă am putea împărți sfera justiției sociale în câteva categorii principale, am găsi patru obiective esențiale: drepturile omului, acces, participare și echitate, principii fără de care dreptatea socială nu poate fi realizată.
Drepturile omului
Legătura dintre justiția socială și drepturile omului s-a consolidat de-a lungul anilor, devenind destul de clar atât pentru activiști, cât și pentru guverne, că fără drepturile omului nu putem vorbi despre justiție socială și vice-versa.
Acces
Prin acest concept, se înțelege posibilitatea de a avea acces la adăpost, hrană și educație, elemente ce stau la baza unei societăți juste. Astfel, dacă accesul este restricționat pe baza unor factori precum sexul, rasa sau clasa, aceasta duce la suferință pentru indivizi, comunități și societate, în ansamblu. Activiștii pentru justiție socială lucrează pentru a crește și a restabili accesul, oferind tuturor șanse egale pentru o viață bună.
Participare
Dreptatea socială nu este posibilă dacă se aud doar unele voci. Din păcate, asta se întâmplă adesea și vocile celor marginalizați și vulnerabili sunt reduse la tăcere. Chiar și atunci când societatea încearcă să abordeze problemele, soluțiile nu vor funcționa dacă cei mai afectați nu pot participa la proces. Participarea trebuie încurajată și răsplătită, astfel încât toți – în special cei care nu au avut ocazia până acum – să poată vorbi.
Echitate
Mulți oameni cred că „egalitatea” este unul dintre principiile justiției sociale, dar de fapt este „echitatea”. Care este diferența? Echitatea ține cont de efectele discriminării și vizează un rezultat egal. Există o grafică care demonstrează bine acest lucru: trei persoane încearcă să vadă peste un gard. Unul dintre ei este deja înalt și poate vedea – îi reprezintă pe cei mai privilegiați din societate. Celălalt abia vede, iar ultima persoană, cea mai vulnerabilă din societate, nu poate vedea deloc. „Egalitatea” oferă fiecăruia o cutie pe care să stea, chiar dacă persoana cea mai înaltă nu are nevoie de ea și tot nu îi permite celei mai scunde persoane să vadă. „Echitatea” nu oferă persoanei privilegiate nicio cutie. În schimb, persoana din mijloc primește o cutie, iar ultima primește două. Acum, toți sunt la un nivel egal.
Cum pot contribui tinerii la îmbunătățirea justiției sociale din România?
Justiția socială abordează societatea și nedreptățile din ea în complexitatea lor. Aceasta presupune înțelegerea cauzelor și efectelor problemelor cu care ne confruntăm și abordarea lor dintr-o perspectivă intersecțională, multidimensională.
Problemele sociale sunt interconectate, formând deseori un cerc vicios din care pare imposibil de ieșit. Înțelegerea greșită și lipsa identificării corecte duce la adâncirea acestora și perpetuarea factorilor maligni care le compun. Spre exemplu, inegalitatea de șanse este legată de dezavantajele transmise de la o generație la alta. Relația dintre rezultatele școlare ale adolescenților și statutul socioeconomic al părinților lor este incontestabilă. Existența unei corelări strânse între performanțele școlare slabe și nivelul scăzut de competențe al părinților sugerează faptul că serviciile publice (în special educația) nu au reușit să promoveze prea bine egalitatea de șanse pentru toți copiii, indiferent de mediul social din care provin.
În ciuda faptului că există un cadru legislativ care se adresează problemelor ce țin de justiția socială, acesta este de multe ori necunoscut, ignorat sau insuficient. Necesitatea creării politicilor publice care să definească și să abordeze corect provocările legate de echitate, drepturile omului, acoperirea nevoilor de bază ale omului, acces la servicii de sănătate și educație, reducerea sărăciei este imperioasă în contextul continuei creșteri a inegalității sociale (Comisia Europeană, Combaterea inegalităților).
Există câteva măsuri ce pot fi luate pentru a crea o societate mai justă, precum:
- educarea copiilor, tinerilor și adulților pe teme conexe inegalității economice și de șanse, discriminare sistematică etc.;
- programe care să vină în întâmpinarea unor nevoi fundamentale (adăposturi, oferirea de mese calde și alimente, produse menstruale etc.);
- crearea și implementarea de proiecte ce se adresează incluziunii și respectului față de persoanele care provin dintr-o comunitate minoritară și/sau vulnerabilă;
- îmbunătățirea accesului la o educație calitativă, prin oferirea de programe remediale și servicii de consultanță pentru tinerii venind din medii dezavantajate;
- crearea centrelor comunitare și de tineret axate pe educația non-formală;
- abordarea subiectelor ce țin de justiția socială în spațiul public și în media, prin intermediul activiștilor și persoanelor publice;
- formarea unor spații sigure și suport la care tinerii din comunități vulnerabile să aibă acces.
Inegalitatea socială rămâne una dintre cele mai importante probleme cu care lumea se confruntă. Complexitatea şi răspândirea ei necesită măsuri urgente şi constante. Însă pentru a atinge mai multă justiţie socială, fiecare dintre noi are responsabilitatea de aş îndatori responsabilităţile civice, de a-i trata egal pe cei din jur şi a lupta pentru respectarea drepturile omului.
