În fiecare an, de 30 ianuarie se sărbătorește Ziua Internațională a Nonviolenței Școlare. Stabilită încă din 1964 pentru a comemora moartea lui Mahatma Gandhi, a cărui viață a fost dedicată luptei împotriva violenței, ziua de 30 ianuarie este o oportunitate în plus pentru a atrage atenția asupra fenomenului de violență școlară și a promova dragostea universală, non-violența și pacea. Cu această ocazie, Consiliului Tineretului din România a realizat o analiză succintă a fenomenului violenței școlare din România, a măsurilor care au fost luate până acum pentru stoparea acestuia, dar propune și moduri concrete prin care putem fi alături de victimele agresiunilor și cum contribuim noi înșine la eliminarea acestui fenomen nociv. 

I. Ce este violența în școli și cum se manifestă în România? 

La 2 ani după începutul pandemiei de COVID-19, timp în care accesul la educație a milioane de copii a fost limitat, violența școlară continuă să existe și să lase efecte tragice asupra tinerilor din România. Aceasta capătă noi forme și se adaptează noului context mai repede decât o face legislația. Însă pentru a putea combate și preveni violența școlară, este necesară o înțelegere a cauzelor și manifestărilor ei, însoțită de conștientizarea și acțiunea publicului larg/societății civile. 

Violența școlară, sub toate formele ei, limitează dreptul fundamental la educație a zecii de mii de copii români. Aproximativ 1 din 3 elevi din lume a fost victima bullyingului (formă a violenței școlare), având consecințe devastatoare asupra procesului educațional, ratei de abandon școlar, sănătății fizice și psihice ale acestora. În România, se estimează că aproape jumătate dintre elevi au fost agresați de colegi cel puțin o dată. (raportul Un mediu de învățare nonviolent pentru toți copiii – Institutul de Științe ale Educației, 2018)

Conform unui studiu realizat de Organizația Salvați Copiii România (Studiu Privind Incidența Violenței Asupra Copiilor, decembrie 2021), 16% din adolescenții respondenți au afirmat că, în mod obișnuit, se simt încordați când sunt prezenți la școală, 12% speriați, iar 5% triști. Peste 4% afirmă că își petrec singuri pauzele, fără a comunica cu ceilalți colegi. 

În acest context, numărul ridicat de cazuri de violență școlară pare a fi o consecință directă a mediul în care copiii și adolescenții învață. Lipsa unui spațiu sigur, a unor măsuri elementare de protecție a victimelor, a acțiunii cadrelor didactice și a celorlalți elevi nu fac altceva decât să permită fenomenului de violență școlară să ia amploare. 

        a) Tipuri de violență

În categoria violenței școlare se încadrează orice formă de violență asupra copiilor și tinerilor care se petrece pe domeniul școlii sau în timpul unei activități conexe. Acesta este experimentată de elevi din partea altor colegi/elevi, a cadrelor didactice sau a personalului auxiliar. 

Aceasta poate să ia forme multiple: 

• Violența fizică: agresiunea fizică cu intenția de a răni cealaltă persoană (prezentă la cel puțin 1 din 10 elevi de liceu și 1 din 7 elevi de gimnaziu*);

• Violența psihologică: abuzul/violența verbală și emoțională, precum insulte, amenințări, porecle, intimidare, umilire (este cea mai prevalentă formă de violență, observată de aprox. 40% dintre respondenți*) + violența socială, înțeleasă prin izolarea și controlarea acțiunilor victimei (32% dintre liceeni respondenți afirmă că au fost martorii a cel puțin un caz de violență socială*);

• Bullyingul: comportament agresiv repetat asupra victimei, aflată în aceeași situație ca și agresorul (un alt elev este agresorul→ bullying, un profesor/ cineva superior ca și statut este agresorul→ abuz), îmbinând violența fizică cu violență verbală, socială, sexuală; 

• Cyberbullyingul: se referă la hărțuirea/intimidarea care are loc în mediul online (ex.: trimiterea de mesaje ofensive, însușirea identității unui alt elev pe platformele de socializare, postarea de imagini jenante și răspândirea de zvonuri pe social media etc.).

*Datele extrase provin din raportul Bullying-ul în Școală, realizat de World Vision România.

     b) Factorii de risc care determină violența

Situația socio-economică, rasa și etnia, mediul de proveniență, genul, orientarea sexuală, temperamentul, aspectul fizic, etc. reprezintă factori de risc atunci când vine vorba despre alegerea victimei. În informațiile culese la nivel mondial de către UNICEF în ceea ce privește prezența fenomenului de bullying (Violența în rândul copiiilor 2011-2018, eng.), se poate observa o corelație evidentă între nivelul de trai al unei țări (dezvoltarea economică, investiția în educație) și incidența violenței școlare. Diferențe se observă și între mediul rural și urban, unde 62% dintre școli au raportat cel puțin un caz de violență pe an, respectiv 47% (raportul Un mediu de învățare nonviolent pentru toți copiii – Institutul de Științe ale Educației, 2018). 

De asemenea, identificarea cu o anumită comunitate marginalizată (Roma, LGBTQIA+, persoanele cu dizabilități) atrage cu sine o probabilitatea foarte ridicată de a fi victimă a violenței școlare cel puțin o dată, explicată de nivelul de discriminare a acestor comunități întâlnit în societate. 

Pe de altă parte, există riscuri și pentru apariția violenței și a manifestării acesteia de către agresor: experiențe anterioare care să implice violența, consumarea de substanțe interzise, anturajul și mediul, proveniența dintr-o familie disfuncțională și/sau o comunitate săracă. 

În multe cazuri, agresorul percepe victima ca pe o amenințare la propria persoană, încredere în sine, mândrie sau statut, fără a conștientiza acest lucru. E posibil ca victima să prezinte o caracteristică diferită care atrage atenția agresorului. Dorința de popularitate și deținere a controlului, în concordanță cu credința că puterea într-un grup social poate fi obținută doar prin umilirea celorlalți, contribuie la apariția violenței școlare. În ciuda faptului că agresorii apar ca persoane care dețin controlul și puterea, în majoritatea cazurilor aceștia aduc cu sine o experiență trecută legată de violență, adoptând și imitând comportamentele celor din jur.  (Psihologia Bullying-ului, eng.)

      c) Portretele actorilor implicați 

Elevul (copilul) face parte din categoria persoanelor cu vulnerabilitate victimală crescută din cauza particularităților psihocomportamentale și de vârsta specifice: 

• nu dispune aproape deloc de posibilități fizice și psihice de apărare;

• anticipează în mică măsură/deloc atât propriile comportamente, cât și pe ale celorlalți (în special ale adulților);

• dispune de o capacitate redusă de înțelegere a consecințelor acțiunilor proprii sau ale altora;

• nivel redus de empatie;

• discerne cu dificultate intențiile bune de cele rele;

• prezintă un grad înalt de sugestibilitate, credibilitate.*

Există două tipuri de victime școlare:

• victima pasivă sau supusă: care transmite celorlalți, prin comportament, că este o persoana nesigură, care nu va reacționa la agresiunea asupra sa; nu dispun decât în mică măsură de abilități sociale; au un nivel scăzut al stimei de sine, sunt anxioși, nesiguri, se demoralizează ușor; întâmpină dificultăți în a lua atitudine sau în a se apăra atunci când sunt atacați;

• victima „provocatoare”: prezintă atât comportamente de tip anxios, cât și de tip agresiv; prezintă tendința de a riposta violent când este atacată într-un fel sau altul; cele mai multe victime din aceasta categorie au un temperament irascibil, sunt hiperactive și au dificultăți de concentrare; sunt nerespectuoase și au obiceiuri care îi irită pe cei din jurul lor; nu au capacitatea de a dezvolta relații cu copiii și adulții, inclusiv cu profesorii; își aleg victime pe care să își descarce frustrările provenite din agresiunile la care sunt și ele, la rândul lor, supuse.*

* Sursă informații: Ghidul practic pentru directori și cadre didactice pentru prevenirea și combaterea violenței în școală

Pe lângă victimă și agresor, violența școlară implică și un al treilea factor: martorii. Din păcate, lipsa unor acțiuni din partea acestora contribuie la normalizarea fenomenului de violență și perpetuarea acestuia.

Atunci când sunt victime sau martori ai diferitelor forme de violență, un număr îngrijorător de elevi adoptă o atitudine pasivă: aprox. 43% din elevii care au fost agresați sau hărțuiți nu cer ajutor și nu vorbesc cu o altă persoană despre incident, în timp ce mai puțin de 25% din martori raportează cazurile la care au asistat. Jumătate dintre martori nu încearcă să ajute un alt elev atunci când acesta era agresat/hărțuit. 

Teama de consecințe, de la izolarea socială la devenirea noii victime, indiferența și individualismul, minimizarea gravității situației și a consecințelor și identificarea deficitară a formelor agresiunii rămân principalele motive pentru care elevii și profesorii nu raportează cazurile de violență școlară la care sunt martori. Pe deasupra, 1 din 4 elevi nu știe cum și cui să raporteze cele întâmplate (Bullying-ul în Școală – World Vision România).

     d) Efectele asupra actorilor implicați

Violența școlară are consecințe dezastruoase, atât asupra victimelor, cât și a agresorilor și martorilor. Pe plan educațional, victimele violenței școlare asociază școala cu emoții negative, relația cu profesorii și colegii se pierde, iar motivația de a învăța scade. Copiii victime ale bullying-ului simt deseori că se află în locul greșit, școala nefiind un mediu sigur, ceea ce crește probabilitatea de abandon școlar și/sau renunțare la studii. De asemenea, aceștia au așteptări mai scăzute de la ei înșiși din punct de vedere academic. 

În ceea ce privește sănătatea fizică și mentală, ambele sunt drastic afectate de bullying. Acesta este asociat cu rate mai ridicate ale depresiei și anxietății (sentimentelor de singurătate și neapartenență, gândurilor suicidare, consum de alcool, substanțe interzise și fumat excesiv). Toate acestea agravează și starea de sănătate fizică. Violența școlară poate cauza și injurii fizice, lăsând daune permanente victimei. 

II. Ce măsuri s-au luat până acum împotriva violenței în școli? 

Pentru că orice fenomen problematic ar trebui combătut sau diminuat, și în cazul violenței în școli sunt necesare acțiuni concrete și măsuri fezabile care să ajute părțile afectate. 

     a) Măsuri luate de către stat

Pentru prima dată în legislația din România, o mențiune despre violența școlară apare foarte succint în 2016 în „Strategia naţională pentru sănătatea mintală a copiilor şi  adolescenţilor”. În strategie se menționează că „Violenţa în şcoli şi abandonul şcolar sunt două din efectele majore ale lipsei unor servicii integrate de sănătate mintală ale copilului şi adolescentului.”, Aceasta este însă singura informație referitoare la acest fenomen, nefiind specificate mecanisme concrete de ameliorare. 

O altă măsură adoptată la nivel legislativ este Legea 221/2019 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 (…)privind violența psihologică – bullying. Aceasta prevede ca fiecare unitate de învățământ să introducă în regulamentul de ordine interioară obiectivul ,,școală cu toleranță zero la violență”. Pentru optimizarea prevenirii violenței psihologice la nivelul fiecărei unități de învățământ ar trebui să se creeze un grup de acțiune antibullying și să se implementeze un plan antibullying la baza căruia stau următoarele:

• Activități de informare și de conștientizare ale fenomenului de bullying;

• Proceduri de intervenție în situațiile de violență psihologică;

• Responsabilizarea cadrelor didactice în scopul intervenției imediate în cazurile de bullying semnalate sau identificate;

• Organizarea unor activități precum concursuri, teatru, forum ș.a. în scopul încurajării respectării valorilor și misiunii declarate a școlii;

• Activități de măsurare a impactului acțiunilor cuprinse în planul antibullying și a eficienței grupului de acțiune; 

• Orice alt tip de activitate care are ca scop prevenirea bullyingului.

Intervenția cadrelor didactice în situațiile de bullying sau violență din unitățile de învățământ se realizează conform infograficului următor preluat din anexa normelor metodologice:

Comportamentul elevilor și profesorilor în incinta școlii și, implicit, limitele violenței școlare sunt reglementate și în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP– aprobat prin Ordinul Ministrului Educației Naționale 5447/2020, cu modificările și anexele ulterioare) și Statutul Elevului (SE – aprobat prin OMEN 4742/2016). Conform acestora, fiecare elev are dreptul de a beneficia de tratament nediscriminatoriu, școala fiind nevoită să se asigure că niciun beneficiar nu este supus hărțuirii, intimidării sau agresiunii de către un alt elev, cadru didactic sau personal auxiliar. Toți actorii au obligația de a manifesta înțelegere, toleranță și respect față de întreaga comunitate școlară, fiindu-le interzise orice comportamente jignitoare, de intimidare și discriminare și provocarea, instigarea și participarea la acte de violență. 

Un rol important în prevenirea și ameliorarea efectelor violenței școlare îl au și consilierii școlari. Însă, la momentul actual, acestora le sunt repartizați prea mulți elevi și prea puține ore minime de consiliere per elev pentru a produce niște schimbări pozitive reale în climatul școlar. Unui consilier școlar îi sunt alocați cel mult 600 de elevi (art. 83 din Legea educației naționale nr. 1/2011), iar aceștia beneficiază doar de minimum o oră de consiliere școlară pe an, deci o cantitate insignifiantă de interacțiune elev-consilier.

Pe lângă faptul că legislația în vigoare nu prevede un număr suficient de consilieri școlari și de ore de consiliere școlară pentru elevi, unii elevi nu sunt informați că au posibilitatea să beneficieze de o astfel de consiliere ori respectiva unitate de învățământ dispune de o persoană necalificată pe postul de consilier școlar sau acesta este vacant. Conform unui raport întocmit de către Consiliul Național al Elevilor, mai mult de 30% din elevi nu știu dacă există un consilier școlar în școala lor (Raportului privind Implementarea Statutului Elevului – CNE, 2021). 

Măsurile luate împotriva violenței școlare s-au concentrat majoritar pe prevenire și conștientizare decât pe sancțiuni și urmări ale unui astfel de comportament. În reglementarea legii antibullying lipsește sancțiunea, partea care stabilește ce consecințe decurg în cazul în care nu sunt respectate condițiile legii.

Este, totuși, îmbucurător faptul că anul acesta a fost lansat noul telefon al copilului, 119, operaționalizat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, în cadrul programului guvernamental ,,Din grijă pentru copii”. Numărul este apelabil 24 de ore din 24, în mod gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, fiind operat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului. 

Acesta are scopul de a veni în sprijinul tuturor copiilor care sunt victime ale violenței de orice tip, inclusiv prin intervenții imediate ale Poliției sau ale echipajelor medicale. Tot prin acest program, Poliția poate utiliza și sistemul de avertizare RO-ALERT pentru a soluționa cazurile de copii dispăruți.  

       b) Măsuri luate de către organizații neguvernamentale 

O măsură semnificativă a fost luată de către Asociația Telefonul Copilului în a căror viziune toți copiii merită să aibă accesul la un stil de viață calitativ atât fizic, cât și psihic. Ei acordă sprijin real și imediat copiilor aflați în situații de violență, oferind asistență gratuită prin intermediul liniei telefonice 116 111.

Serviciile oferite de către Asociația Telefonul Copilului, prin numărul de telefon 116 111, sunt:

• informarea cu privire la promovarea şi respectarea drepturilor copiilor;

• consilierea cu privire la promovarea şi respectarea drepturilor copiilor;

• îndrumarea către instituţiile în măsură să acorde asistenţa necesară;

• urmărirea modului de soluţionare a cazurilor;

• monitorizarea respectării drepturilor copilului în urma cazurilor înregistrate şi informarea instituţiilor abilitate cu privire la problemele întâmpinate de copii. 

În perioada noiembrie 2001 și decembrie 2020, au fost primite 2.636.108 apeluri pe linia 116 111. Dintre acestea, aproape 100.000 au necesitat consilierea de lungă durată din partea organizației, fiind încadrate în următoarele categorii: consiliere psihologică,consiliere juridică, informare, facilitare a intervenției din partea instituțiilor abilitate. 

Un alt ONG care a luat măsuri pentru prevenirea și combaterea violenței asupra copiilor este Asociația Salvați Copiii. De-a lungul anilor au pus în practică campanii de advocacy pentru îmbunătățirea Legii 272 cu privire la protecția drepturilor copilului prin interzicerea tuturor formelor de violență asupra copiilor, pentru elaborarea și îmbunătățirea politicilor publice în acest sector, precum și pentru creșterea nivelului de conștientizare în rândul populației cu privire la consecințele negative ale violenței asupra dezvoltării sănătoase a copiilor. 

Valorificând rezultatele Raportul privind implementarea Statutului Elevului la Nivel Național, 2021, realizat de către Consiliul Național al Elevilor (CNE) aflăm că:

• 19,9% dintre elevii respondenți au observat cazuri de discriminare rasială, etnică sau pe baza statutului social fiind accentuat actul de bullying, deși școala ar trebui să reprezinte un mediu propice dezvoltării psiho-emoționale a elevilor; 

• dintre elevii respondenți care au observat situații de discriminare, 4,3% au spus că au sesizat comportamente discriminatorii din partea personalului auxiliar, 47,6% din partea profesorilor, iar 48,1% din partea altor elevi. Faptul că această consultare organică a elevilor relevă faptul că profesorii sunt autorii unor acte de bullying asupra elevilor într-o măsură aproape egală cu alți elevi este mai mult decât îngrijorător, mai ales în contextul în care cadrele didactice ar trebui să fie primele persoane care sesizează și acționează împotriva cazurilor de violență școlară. 

În consecință, prin același raport, reprezentanții elevilor vin cu următoarele recomandări pentru ameliorarea bullyingului: 

• aplicarea unor sancțiuni pentru profesorii care prestează comportamente discriminatorii la nivelul școlii, conform codului de etică al personalului didactic;

• susținerea, în cadrul orelor de dirigenție, a unor sesiuni de informare privind efectele negative generate de perpetuarea fenomenului;

• sancționarea, în mod gradual, așa cum prevede Statutul elevului, a elevilor ce adoptă comportamente discriminatorii și/sau agresive, astfel încât, subiectul în cauză să fie tratat cu toleranță zero;

• eficientizarea comisiei de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar. 

III. Cum combatem violența în școli?

Pentru a combate violența în școli este necesar un efort susținut din partea tuturor persoanelor implicate: elevi, cadre didactice, părinți, societate civilă. De asemenea, având în vedere caracterul sensibil al problematicii, de multe ori victimele violenței nu mărturisesc faptul că sunt agresate, astfel, este nevoie ca fiecare dintre noi, mai ales profesorii și părinții, să dețină niște abilități elementare de identificare a tiparelor specifice violenței școlare, pentru a putea oferi ajutor victimelor, dar și agresorilor, înainte ca efectele violenței să fie ireversibile. 

     a) Identificarea cazurilor de violență 

Potrivit Ghidului practic pentru directori și cadre didactice pentru prevenirea și combaterea violenței în școală realizat de Institutul de Științe ale Educației și Institutul Național de Criminologie, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cu sprijin din partea Reprezentanței UNICEF în România, există anumite comportamente prin care putem depista cazurile de violență școlară, dar și mai multe acțiuni facile care pot fi puse în practică pentru eradicarea acestora. 

Există anumite aspecte și comportamente ale elevului care pot semnala prezența unui caz de violență școlară:

• se întoarce de la școală cu haine, cărți sau alte bunuri rupte, stricate sau chiar fără acestea;

• prezintă răni inexplicabile, precum contuzii, vânătai, tăieturi sau zgârieturi;

• nu aduce niciodată prieteni acasă, după orele de școală, petrecându-și singur timpul liber;

• ezitanță în ceea ce privește mersul la școală;

• alege un drum mai lung sau neobișnuit pentru a se duce și a veni de la școală;

• este anxios, abătut, nefericit, depresiv, înlăcrimat când se întoarce de la școală;

• trece brusc de la o stare la alta, prezintă iritabilitate, având adeseori ieșiri necontrolate;

• nu doarme bine;

• și-a pierdut interesul pentru activitatea școlară și, ca urmare, se observa o diminuare a performanțelor școlare;

• i se întâmplă să vorbească despre sinucidere sau are chiar tentative în acest sens.

     b) Eliminarea cazurilor de violență

Principiile care trebuie să stea la baza acțiunilor de prevenire/ameliorare și de asistare a victimelor violenței școlare sunt următoarele: 

• intervenție din timp: prevenirea acestor fenomene trebuie sa înceapă odată cu educația timpurie; 

• construirea unui climat empatic: asistarea elevilor în a-și dezvolta empatia ca abilitate în promovarea respectului pentru ceilalți și a diversității; deschiderea spre nou, comunicarea constantă, acceptarea și aprecierea diferențelor sunt valori care trebuie promovate într-o sală de clasă;

• dezvoltarea abilității empatice sau încurajarea elevilor de a se pune în locul altei persoane are rezultate promițătoare în reducerea agresiunilor; 

• învățarea prin cooperare și lucru în echipă: aceste tehnici ajută copiii să lucreze împreună și să valorifice aptitudinile fiecăruia.

Activități cu părinții: 

• programe pentru părinți care să aibă la bază componentele de informare și formare: cursuri cu părinții pe diverse teme axate pe psihologia copilului și modalități de identificare a elementelor specifice violenței școlare, prezentarea unor cazuri de agresiune și oferirea unor posibile modalități de rezolvare a situațiilor tipice de violență școlară și de asistare a victimei.

Activități pentru profesori:

• programe de formare pentru profesori în legătură cu rezolvarea și medierea conflictelor;

• o comunicare mai bună și constantă cu elevii, prin consultarea periodică a acestora pe tema sănătății lor mintale și prin derularea mai multor activități nonformale cu aceștia, astfel încât relația elev-profesor să fie îmbunătățită, iar elevii să recunoască profesorul drept o persoană la care pot apela pentru orice problemă; 

• crearea unui grup de elevi la nivelul clasei pentru a acorda ajutor și a oferi asistență victimelor; 

• învățarea prin cooperare care să includă toți elevii în grupurile sociale; 

• desfășurarea de activități care să sprijine integrarea și adaptarea tuturor elevilor. 

Modalități de eficientizare a comunicării profesorului cu elevii:

• atitudine pozitivă în comunicarea activă: pentru ca o interacțiune a profesorului cu clasa de elevi să fie eficientă, actorii implicați trebuie să prezinte o atitudine pozitivă față de situația generală de comunicare; tratarea echitabilă a tuturor elevilor; oferirea unor posibilități de comunicare deschise; încurajarea discuției și a exprimării libere; 

• empatie: prin implicarea profesorului în ceea ce privește mediul și problematicile clasei; câștigarea încrederii elevilor; comunicarea individuală cu elevii; atenția la starea emoțională a acestora; 

• atenție din partea profesorilor la felul în care sunt percepuți de către elevii lor și crearea unui climat și a unor relații pozitive cu clasa de elevi: feed-back-ul pe care îl primesc cadrele didactice din partea elevilor poate ajuta la îmbunătățirea practicilor instrucționale. 

Elevul violent – între sancțiune și sprijin  

Înainte de a gândi mijloace de coerciție pentru elevii care înfăptuiesc actele de violență este nevoie să înțelegem de ce fac acele lucruri, astfel, inclusiv elevii agresori ar trebui să beneficieze de consiliere și sprijin, din partea consilierului școlar sau a unui psiholog asigurat în mod gratuit, astfel încât problema să nu fie rezolvată doar temporar și doar la suprafață, cum s-ar întâmpla prin aplicarea unor simple sancțiuni, ci acel elev să înțeleagă cu adevărat de ce este greșit comportamentul lui, ce efect are asupra victimei, și, nu în ultimul rând să-și vindece rănile care l-au determinat să recurgă la aceste gesturi. Doar în acest mod putem avea convingerea că acțiunile nocive ale agresorului nu se vor mai repeta și că acesta nu își va proiecta o cantitate și mai mare de violență asupra victimei, cum se întâmplă, uneori, în urma aplicării unei simple sancțiuni. 

3. Sprijin pentru victimele violenței 

Toți copiii, care sunt supuși oricărui tip de violență, inclusiv celei școlare, pot beneficia de asistență și intervenție imediată prin numărul de telefon al copilului 119, care este apelabil în mod gratuit din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, 24 de ore din 24. Apelul va fi gestionat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului care vor alerta Poliția și alte organe specializate în cazurile grave, unde este nevoie de o astfel de măsură. 

Pe lângă tot acest ajutor specializat, fiecare dintre noi are îndatorirea de a contribui la dezvoltarea unei culturi care încurajează inhibarea unor astfel de comportamente violente, o cultură a acceptării tuturor indivizilor indiferent de caracteristicile intrinseci ale acestora, prin formarea propriei mentalități în acest sens, apoi convingerea celorlalți să urmeze același exemplu.