Dialog structurat – consultări regionale cu tinerii

În perioada 27 ianuarie – 18 februarie 2018Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) organizează, în 5 orașe din țară (Baia Mare, București, Alba Iulia, Constanța și Timișoara), ateliere regionale de consultare a tinerilor în cadrul celui de-al VI-lea ciclu european al dialogului structurat.

Dialogul structurat este un instrument de comunicare reciprocă între tineri și decidenți în vederea implementării priorităților cooperării europene în domeniul politicilor de tineret la nivel național, regional și local și prin care este asigurată participarea tinerilor în procesul de elaborare a politicilor și strategiilor europene.

În prezent, la nivel european procesul de dialog structurat se concentrează pe a identifica opiniile tinerilor ce vor sta la baza viitoarei strategii pentru tineret a Uniunii Europene.

Rezultatele consultărilor cu tinerii desfășurate în anul 2018 în cadrul procesului de dialog structurat nu vor fi utilizate doar pentru influențarea deciziilor la nivel european. Acestea vor sta și la baza unor schimbări pornind de la nivel local, din instituțiile, localitățile și județele în care tinerii trăiesc, învață sau lucrează. Asta înseamnă că cei interesați, alături de organizațiile de/pentru tineret partenere la nivel local, se vor putea implica activ în identificarea de soluții pentru problemele și nevoile din comunitățile proprii.

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), în calitate de membră a Grupului Național de Lucru privind Dialogul Structurat, va organiza 5 ateliere regionale de consultare a tinerilor, la nivelul întregii țări, utilizând instrumentele de consultare proprii.

Aceste ateliere sunt o formă de consultare a tinerilor cu privire la subiecte/tematici de interes pentru dezvoltarea lor și pentru participarea lor activă în comunitate.

Toate ideile și opiniile tinerilor emise în cadrul acestor consultări vor fi centralizate și vor sta la baza elaborării raportului de țară al României privind al VI-lea ciclu al dialogului structurat, ce va contribui la elaborarea viitoarei strategii pentru tineret a Uniunii Europene, dar și la dezvoltarea de politici locale și naționale de tineret pornind de la nevoile tinerilor.

Obiectivul principal al acestor ateliere este de a implica tinerii în dezvoltarea dialogului structurat dintre aceștia și factorii de decizie cu atribuții asupra politicilor incidente sectorului de tineret și nu numai, pentru a formula și fundamenta o serie de măsuri coerente de acțiune, bazate pe nevoile și aspirațiile tinerilor, în context local, regional, național și european.

Participanții pot fi tineri, cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani, membri în organizații studențești/de tineret sau neafiliați, din mediul urban sau rural, din orașe mici sau municipii și din diferite categorii sociale (elevi, studenți, tineri NEET, minorități de orice tip, imigranți etc.). De asemenea, atelierele sunt destinate și reprezentanților instituțiilor publice sau ale organizațiilor reprezentative pentru sectorul de tineret.

Așadar, vă încurajăm să participați la atelierele de consultare din orașul vostru sau din apropierea acestuia! Acestea sunt:

Baia Mare

  • Perioada desfășurării: 27-28 ianuarie 2018
  • Link eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/313199369169063/
  • Link formular de înscriere: https://goo.gl/o1na9E
  • Termen limită pentru înscrieri: 21 23 ianuarie 2018
  • Județe arondate:
    • Bihor
    • Bistrița-Năsăud
    • Cluj
    • Maramureș
    • Satu Mare
    • Sălaj
  • Persoană de contact: Florentina CHIRU, 0749 945 216, florentina.chiru@federatiavolum.ro

București

Alba-Iulia

  • Perioada desfășurării: 10-11 februarie 2018
  • Link eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/1585836428174541/
  • Link formular de înscriere: https://goo.gl/dkoc8N
  • Termen limită pentru înscrieri: 4 februarie 2018
  • Județe arondate:
    • Alba
    • Brașov
    • Covasna
    • Harghita
    • Hunedoara
    • Mureș
    • Sibiu
    • Vâlcea
  • Persoană de contact: Florentina CHIRU, 0749 945 216, florentina.chiru@federatiavolum.ro

Constanța

  • Perioada desfășurării: 10-11 februarie 2018
  • Link eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/174048759993338/
  • Link formular de înscriere: https://goo.gl/forms/heZxyYumebzbfDBD2
  • Termen limită pentru înscrieri: 4 februarie 2018
  • Județe arondate:
    • Brăila
    • Buzău
    • Călărași
    • Constanța
    • Galați
    • Ialomița
    • Tulcea
    • Vrancea
  • Persoană de contact: Ana-Maria GRĂDINARIU, 0724 129 394, anamaria.gradinariu@federatiavolum.ro

Timișoara

  • Perioada desfășurării: 17-18 februarie 2018
  • Link eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/138880060114995/
  • Link formular de înscriere: https://goo.gl/1vbv1S
  • Termen limită pentru înscrieri: 11 februarie 2018
  • Județe arondate:
    • Arad
    • Caraș-Severin
    • Dolj
    • Gorj
    • Mehedinți
    • Olt
    • Timiș
  • Persoană de contact: Vlad D. CHERECHEȘ, 0744 587 222, vlad.chereches@fitt.ro

 

Pentru nelămuriri sau detalii despre organizarea atelierelor de consultare, persoană de contact este Vlad Cherecheș, responsabil politici publice al Fundației Județene pentru Tineret Timiș (vlad.chereches@fitt.ro).

 

Aceste ateliere sunt organizate în cadrul proiectului „Implicarea tinerilor în politicile publice de tineret” implementat de ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România), în parteneriat cu CTR (Consiliul Tineretului din România), CNE (Consiliul Național al Elevilor) și FITT(Fundația Județeană pentru Tineret Timiș) și este finanțat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene.

 

sursa: fitt.ro