office@ctr.ro

Tinerii și preluarea simbolică a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene 2019

Ce a însemnat Conferința Europeană de Tineret de la Viena din 2-4 septembrie?

Timp de 3 zile, tineri din toată Europa alături de miniștri de tineret din statele membre, de Comisarul European pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics și de Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, au reflectat asupra soluțiilor prin care spațiul european poate să devină mai incluziv, să ofere oportunități egale de dezvoltare și să capaciteze tinerii în a-și construi propriul viitor. Obiectivele de Tineret, noua Strategie Europeană de Tineret 2019-2027 și finanțarea programelor pentru tineret au stat la baza discuțiilor din Viena.  

Concluziile principale au reflectat faptul că politicile de tineret trebuie să aibă o viziune transversală și să devină o responsabilitate împărțită între diferite ministere de resort din statelor membre.

Rolul Președinției Austriece nu s-a încheiat aici, întrucât în noiembrie miniștrii de Tineret și Sport se reunesc pentru a adopta noua Strategie Europeană de Tineret, care include și noul format al Dialogului cu Tinerii (dialogul structurat).

România a preluat ștafeta în maratonul dedicat îmbunătățirii vieții a 167 milioane de tineri europeni!

Consiliul Tineretului din România reprezentat de Vicepreședinta Patricia Couți, ca parte din Comitetul European de Coordonare a Dialogului Structurat și în calitate de co-coordonator al dialogului structurat alături de Ministerul Tineretului și Sportului, a preluat simbolic, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene 2019.

„Obiectivele de tineret sunt rezultatul unui dialog de un an si jumătate între tineri și autoritățile publice. Ele sunt reale și reprezintă rețeta prin care Europa poate deveni un spațiu ideal pentru dezvoltarea și capacitarea tinerilor. Ele trebuie să se reflecte în noua Strategie Europeană de Tineret 2019-2027 și totodată să inspire Planuri de Acțiune la nivelul statelor membre.

Este clar că începând cu anul 2019 trecem de la o viziune tradițională asupra politicilor de tineret la o abordare transversală, care va presupune multe încercări și va lua mult timp. Însă trebuie să avem răbdarea și înțelegerea că este nevoie de timp pentru a îmbunătăți viața a 167 milioane de tineri. Munca pe care am depus-o la Viena și în tot acest ciclu, ne duce cu un pas mai aproape de acest ideal.” – Patricia Couți.

Ce se va întâmpla în 2019 când România va deține Președinția Consiliul Uniunii Europene?

Până la adoptarea Strategiei Europene de Tineret, din noiembrie 2018, sunt multe semne de întrebare cu privire la felul in care va arată mandatul României pe tineret, însă cu siguranță perioada 2019-2020: România-Finlanda-Croația este una cu importante momente politice precum alegerile europene, summit-ul pentru viitorul Europei de la Sibiu și adoptarea noului buget al Uniunii Europene.

Suntem prima țară care va implementa noul format al Dialogului cu Tinerii. În perioada 25-28 martie 2019, la București, România găzduiește Conferința Europeană de Tineret, prin care urmărește coordonarea unui dialog transversal care să implice tineri europeni și autorități publice din mai multe ministere de resort ale statele membre. Totodată, subiectul discuțiilor va fi concentrat în jurul Obiectivului de Tineret numărul 7 „locuri de muncă de calitate pentru toți tinerii”. Prin acesta se urmărește identificarea unor măsuri concrete pe care țările le pot implementa pentru a ajuta tinerii să se adapteze la cerințele pieței muncii viitorului.

Alături de Consiliul Tineretului din România și Ministerul Tineretului și Sportului, delegația României a fost compusă din reprezentanții a încă trei organizații parte a Grupului Național de Lucru pe Dialog Structurat: Mihai Vilcea (Fundația Județeană pentru Tineret Timiș), Gabriela Toma (YMCA), Anamaria Holotă (Forumul Tinerilor din România) și Ciprian Văcarul (Sindicatul pentru Tineret al Blocului Național Sindical).

Contact: Patricia Couți, Vicepreședinte Relații Internaționale CTR – patricia.couti@ctr.ro

 

Close Menu