Posts Under Tag: Mihai Dragos

Tinerii nu vor gratiere de urgenta

Tinerii nu vor grațiere „de urgență”

Update: Comunicatul de presă emis de CTR, ANOSR și CNE a fost semnat și de Comisia Națională de Tineret a Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” (CNT Cartel Alfa), Convenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret (CNFT), Consiliul Tinerilor Instituționalizați (CTI), European Law Students’ Association Romania (ELSA România) și mai multe organizații locale, precum Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Tinerilor Vâlcea și Organizația Studenților Basarabeni Timișoara (OSB Timișoara).

Consiliul Tineretului din România a transmis Ministerului Justiției observațiile structurilor de tineret (vezi adresa) și le va susține în cadrul dezbaterii organizate luni, 30 Ianuarie, pe această temă.

————————————————————————————–

Consiliul Tineretului din România (CTR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) susțin alinierea legislației penale la deciziile Curții Constituționale a României și ale Curții Europene a Drepturilor Omului, dar solicită retragerea actualelor proiecte de Ordonanță de Urgență a Guvernului referitoare la grațiere și modificarea codurilor penale. Reprezentanții tinerilor consideră că adoptarea acestor propuneri în afara Parlamentului României, fără o dezbatere publică reală și într-un mod care face imposibilă sau irelevantă pentru anumite categorii de persoane chiar și o eventuală decizie ulterioară de neconstituționalitate creează suspiciunea că, pe lângă scopul declarat, actele urmăresc și diverse interese private și ar putea cuprinde inclusiv prevederi neconstituționale care se doresc a fi adoptate și aplicate imediat.

Organizațiile semnatare apreciază o serie de măsuri pozitive adoptate și/sau asumate de acest guvern, precum suplimentarea consistentă a investiției în educație, diverse măsuri care vizează reintegrarea tinerilor fără ocupație sau dezvoltarea antreprenoriatului. În același timp, reprezentanții tinerilor se opun oricăror măsuri care elimină (din) răspunderea funcționarilor publici pentru fapte de corupție și asimilate acestora și, în general, elimină răspunderea lor pentru folosirea unei demnități sau funcții publice în urmărirea unor interese private și în dauna interesului public, indiferent dacă aceste efecte rezultă prin modificarea legislației penale sau prin grațiere. De asemenea, structurile semnatare sunt îngrijorate de perspectiva grațierii unor condamnați pentru infracțiuni care presupun violența și infracțiuni sexuale, chiar dacă persoanele vizate au peste 60 de ani.

Astfel, CTR, ANOSR și CNE solicită guvernului să supună dezbaterii parlamentare și publice corespunzătoare orice inițiative care vizează modificarea legislației penale și/sau a efectelor unor condamnări penale și să retragă actualele proiecte de Ordonanță de Urgență. De asemenea, solicităm Guvernului  să renunțe la propunerile de modificare a legislației penale prin care îngreunează identificarea și condamnarea persoanelor care au comis infracțiuni și care nu sunt impuse explicit prin decizii ale Curții Constituționale a României, inclusiv modificări prin care se îngreunează denunțul sau demararea anchetelor în cazul abuzului în serviciu prin termene limită restrictive, necesitatea unei plângeri prealabile sau prin stabilirea unui prag minim pentru prejudiciu.

„Pentru viitorul României este important și câți bani dăm la educație și cât de de bine ne apărăm de abuzuri, de furt din bani publici și chiar și de incompetență. Apreciem unele măsuri luate de actualul Guvern pentru tineri. Pe de altă parte, rămânem susținători fermi ai legalității și integrității în activitatea publică și considerăm că o parte din măsurile propuse și modalitatea prin care se doresc a fi adoptate sunt vădit contrare acestor principii. Proiectele de Ordonanță de Urgență a Guvernului care vizează grațierea și modificarea codurilor penale trebuie retrase imediat.” Mihai Dragoș, Președintele Consiliului Tineretului din România

„Vom rămâne mereu consecvenți unor principii clare, solide. Apreciem că guvernul crește fondul pentru bursele studenților sau oferă acestora facilități pentru transportul feroviar, dar, în același timp, nu putem tolera vreun abuz din partea acestuia. Astfel, vom sancționa fiecare măsură a Guvernului României pe care o considerăm nepotrivită. Așadar, în concepția noastră, România trebuie să funcționeze bazându-se permanent pe niște valori solide, precum integritatea. Oricine se abate de la acestea trebuie să suporte consecințele. Avem nevoie de legislație clară, aplicabilă tuturor, și de sancțiuni pe măsura faptelor. Nu avem nevoie de legi făcute cu dedicație sau de clemență pentru corupți. Iar niște legi de o asemenea importanță nu pot fi adoptate în grabă, pe furiș, ci trebuie amplu dezbătute.” Vlad Cherecheș, Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România

,,Demersurile legislative ale Guvernului legate de grațiere și modificarea codurilor penale reprezintă un afront adus democrației și principiilor și valorilor promovate în spațiul european referitoare la statul de drept. Este imperios ca aceste inițiative, care pot reprezenta un precedent periculos pentru justiția din România, să fie retrase. Elevii din România consideră că prioritățile Guvernului ar trebui să fie cu totul altele.” Vlad Ștefan, Președintele Consiliului Național al Elevilor

internship-gov-wide

Internshipurile Guvernului nu respectă legislația muncii

Reprezentanții tinerilor atrag atenția că prin Programul Oficial de Internship al Guvernului României, derulat începând cu anul 2013, s-a instituit o formă de „angajare” în care tinerii care lucrează pentru diferite instituții nu beneficiază de vechime în muncă, asigurări de sănătate și șomaj pe perioada activității, fapt care contravine legislației muncii. Consiliul Tineretului din România (CTR), Organizația de Tineret a Blocului Național Sindical (OT BNS), Alianța Națională a Organziațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) consideră necesară crearea unui cadru legal adecvat pentru astfel de programe, însă le cer partidelor politice și premierului Dacian Cioloș garanții că vor fi asigurate aceste drepturi stagiarilor, înainte de a susține și de a se implica în inițiative concrete de reglementare în acest sens.

 

Programul de internship al Guvernului României se derulează începând cu anul 2013, iar în ultimii doi ani stagiarii au fost retribuiți sub forma unor burse, fără plata taxelor și contribuțiilor aferente și, implicit, fără recunoașterea vechimii în muncă și fără ca stagiarii să beneficieze de asigurări de sănătate și șomaj. Ca urmare a neregulilor constatate, Consiliul Tineretului din România a depus sesizări la Inspecția Muncii și la Curtea de Conturi a României și cere sancționarea instituțiilor implicate. Organizația arată că stagiarii nu au semnat contracte de voluntariat sau de muncă, ci contracte „nenumite”, nespecifice și care nu pot fi aplicate unei relații de tipul celei dintre stagiari și Guvern. De asemenea, acestor stagii nu li se pot aplica prevederile aferente practicii pentru elevi și studenți, nefiind vorba de o practică prevăzută în programa școlară/universitară.

 

„Guvernul ar trebui să dea exemplu în materie de respectare a drepturilor angajaților și colaboratorilor săi. Prin neplata taxelor datorate, guvernul a ținut tinerii care au lucrat acolo lipsiți de o serie de drepturi extrem de importante.  Vedem că tot mai multe instituții și chiar și companii private au devenit interesate în a derula programe similare și ne temem că „edițiile” locale ar putea completa abuzurile sesizate și cu altele noi. În timp, tinerii ar putea ajunge să lucreze 3, 6 sau chiar 12 luni în astfel de condiții și această practică ar putea fi legiferată ca atare, în locul elaborării unei inițiative care să îi protejeze corespunzător, în acord cu recomandările europene în domeniu. Vor ajunge să lucreze, dar să nu poată beneficia de consultații gratuite la medic, de medicamente compensate și nici măcar de recunoașterea vechimii în muncă. Preferăm să sesizăm organele de control acum și să ne asigurăm că fenomenul nu se mai răspândește până la crearea unui cadru legal adecvat.” – Mihai Dragoș, Președintele Consiliului Tineretului din România

 

CTR, OTBNS, ANOSR și CNE menționează că a fost lansată o invitație de către Cancelaria Prim-ministrului la consultări în vederea pregătirii unui document de poziție pe tema unei legi a stagiilor profesionale, însă vor participa și vor susține acest demers doar în măsura în care sunt asumate mai întâi o serie de principii clare de lucru. Astfel, organizațiile îi solicită Premierului Dacian Cioloș să își asume public că stagiile profesionale vor fi plătite și că stagiarii vor beneficia de asigurare de sănătate, de șomaj și de recunoașterea vechimii în muncă acumulată prin aceste stagii.

 

„Considerăm că tinerii care efectuează un stagiu de practică trebuie sa beneficieze de protecție socială ca orice salariat din România. Tranziția de la școală la viața activă este un proces dificil pentru tinerii din ziua de azi, iar parcurgerea unui stagiu de practică care nu ii oferă asigurare medicală, de șomaj și nu îi recunoaște vechimea în muncă va avea un efect negativ în procesul de angajare al tinerilor, care deja au o părere formată despre locurile de muncă din țară și îi va încuraja tot mai mult să își caute contracte de muncă în străinătate. Susținem adoptarea unei legi a stagiilor de practică dacă Guvernul condus de domnul Dacian Cioloș își va asuma public cerințele noastre legate de protecția socială adecvată pentru contractele stagiilor de practică.” – Ciprian Văcaru, Președintele Organizației de Tineret a Blocului Național Sindical

 

„Programul de internship al Guvernului României, la fel ca orice altă inițiativă similară, este binevenit și cu siguranță sprijină tinerii în a acumula experiență profesională. Totuși, acest program reflectă foarte bine problemele cu care se confruntă studenții atunci când vor să urmeze un astfel de stagiu de practică/internship. La fel cum nici guvernul nu a garantat tinerilor stagiari asigurare medicală, de șomaj sau recunoașterea stagiului ca vechime în muncă în niciunul dintre cei 4 ani ai proiectului, deși aceștia au avut o activitate intensă în folosul instituțiilor guvernamentale, nici alți angajatori nu asigură aceste drepturi fundamentale studenților și, de multe ori, doar „se folosesc” de ei. E necesar ca toți angajatorii, de stat sau privați, să înțeleagă că tinerii, chiar dacă participă doar la un stagiu de practică, au nevoie să le fie garantate anumite drepturi de bază, iar munca prestată de ei trebuie să conteze ca vechime. De asemenea, aceste aspecte trebuie să fie bine înțelese și de partidele politice, care să sprijine adoptarea unei legislații corespunzătoare în Parlamentul României.” – Vlad-Dan Cherecheș, Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România

 

Nu în ultimul rând, organizațiile atrag atenția că o lege a stagiilor profesionale va trebui să vizeze și persoane fără studii superioare și, de asemenea, să cuprindă reglementări clare atât pentru mediul privat, cât și pentru instituțiile publice.

 

„Cei mai expuși riscului de a accepta să lucreze fără toate beneficiile aferente unui contract de muncă sunt persoanele care nu au absolvit studii superioare, în rândul cărora șomajul este mult mai mare. Totuși, tinerii aflați în această situație ar putea avea foarte mult de câștigat din existența posibilității efectuării unui stagiu profesional, ca tranziție spre un loc de muncă stabil. Susținem nevoia unei astfel de legi, însă în anumite condiții. Trebuie să menționez și că, din păcate, elevii nici măcar nu au fost invitați la consultări” – Vlad Ștefan, Președintele Consiliului Național al Elevilor

anexa-1-institutii-participante-progr-internship

anexa-2-conventie-internship-guvern

sesizare-cconturi-internship

sesizare-itm-internshipuri-guvern

povestea-generatiei-tale-02

Tinerii își iau viitorul în propriile mâini!

Tinerii dornici să ia viitorul generației lor în propriile mâini se pot înscrie până pe 1 Noiembrie pentru a face parte din rețeaua națională „Povestea Generației Tale”. Conectorii selectați vor promova inițiative care ajută tinerii să reușească în viața profesională, în special Laboratorul de Cariere (platformă de e-learning) și vor crea legături între organizații de tineret și primării și consilii județene, pentru ca autoritățile locale să investească mai mult și mai strategic în tineri. Pentru efortul lor, voluntarii din cadrul rețelei vor beneficia de premii lunare de 300 de lei, formare și alte surprize asigurate de inițiatori – Consiliul Tineretului din România, Școala de Valori și Banca Comercială Română.

 

5,48 milioane de tineri, 54 de Conectori

Pentru a deveni Conectori, tinerii trebuie să completeze un formular disponibil pe pagina web a Consiliului Tineretului din România (www.ctr.ro), 54 urmând să fie selectați. Aceștia vor participa la prima sesiune de formare în luna noiembrie, în Timișoara – Capitala Tineretului din România 2016 – 2017. Apoi, timp de patru luni, vor lucra alături de inițiatori și de organizațiile neguvernamentale locale pentru a-și atinge obiectivele. Peste 20.000 de tineri se vor întâlni cu membrii rețelei și, dacă autoritățile locale vor fi convinse să prioritizeze mai mult tinerii, zeci sau chiar sute de mii de tineri și sute de organizații de tineret ar putea beneficia de pe urma inițiativei. În funcție de rezultatele obținute cu sprijinul rețelei de Conectori, inițiatorii ar putea prelungi perioada de implementare.

 

Învățare în afara școlii

Pentru că școala se adaptează prea greu la schimbările din societate, tinerii care vor să aibă succes învață tot mai mult și în afara ei. Laboratorul de Cariere este o platformă de e-learning lansată de Banca Comercială Română în parteneriat cu Școala de Valori, special concepută pentru a încuraja, facilita și consolida legăturile dintre studenți, profesori și specialiști din mediul business din România, astfel încât abilitățile dezvoltate de tineri să fie armonizate cu cerințele existente pe piața muncii. Conectorii selectați vor contribui la cunoașterea și folosirea acestei platforme de către tinerii care vor să facă un pas înainte în pregătirea pentru viitoarea lor carieră.

 

Generația care nu mai acceptă să fie ignorată

Rețeaua de voluntari a Consiliului Tineretului din România și organizațiile partenere au obținut o creștere de 3,5 milioane lei a fondurilor puse la dispoziția organizațiilor de tineret de către primării și consilii județene în 2016, față de anul anterior, printr-un proiect finanțat în cadrul fondului ONG în România. Detalii pot fi găsite pe www.tineripentrudemocratie.cpedu.ro. Suma este echivalentul a peste 50% din fondurile alocate anual de guvern cu același scop. Chiar dacă există progrese, majoritatea autorităților locale continuă să nu investească în tineri și foarte puține au strategii în care să abordeze nevoile acestora în ansamblul lor, fie că vorbim de locuire, educație, mediu sau condiții pentru întemeierea unei familii. Foarte puține consultă într-un mod structurat tinerii pentru a identifica aceste nevoi și a găsi soluții. Conectorii selectați sunt cei care, plecând de la nevoile încă nerezolvate, dar și de la exemplele de succes din 2015 – 2016, vor scrie următorul capitol în evoluția modului în care primăriile și consiliile județene se raportează la tineri.

Ce spun partenerii

 

„Participarea în rețea e o ocazie extraordinară pentru a promova în rândul colegilor de generație inițiative care sunt relevante pentru succesul lor în carieră, dar și pentru a fi în centrul relației dintre structura națională de reprezentare a tinerilor, Consiliul Tineretului din România, organizațiile neguvernamentale și autoritățile locale. Trebuie spus că inițiativele de care se vor ocupa Conectorii sunt deja rețete de succes, atât Laboratorul de cariere cât și rețeaua de voluntari coordonată de CTR au obținut rezultate importante. Conectorii trebuie să vină cu dorința de a învăța, cu ambiție și entuziasm și sunt sigur că vor fi încântați de rezultate, la finalul proiectului. E o ocazie pe care mi-ar fi plăcut și mie să o am acum câțiva ani și sunt foarte încântat că acum putem să o oferim, alături de partenerii noștri, celor interesați.” – Mihai Dragoș, Președinte al Consiliului Tineretului din România

 

„Laboratorul de Cariere este spațiul în care tinerii sunt incitați la curiozitate, la cunoaștere, la auto-descoperire, la interacțiune și la conflict pozitiv bazat pe idei constructive referitoare la carieră și la oportunitățile pe care le oferă piața muncii. Laboratorul de Cariere este universul în care ca tinerii își pot lansa ideile, pot adresa întrebări și afla răspunsuri, unde pot „sparge” miturile despre anagajabilitate. În acest microsistem ei pot explora tărâmurile necunoscute ale interacțiunii cu oamenii din companii, cu cei din mediul public dar și cu cei din ONG-uri. Aici ei pot lucra împreună unii cu ceilalți, pot colabora pe proiecte naționale, pot experimenta la propriu ce înseamnă a fi intern într-o corporație, voluntar într-un proiect, angajat al unei instituții, un simplu vizitator pe plaiurile „afacerezei” sau doar un descoperitor de noi abilități și integrator de competențe necesare unui candidat râvnit de angajatori.” Silvia Bogdan, Coordonator Program Laboratorul de Cariere

 

„România se confruntă cu o problemă serioasă de integrare a tinerilor pe piața muncii, iar noi, BCR, considerăm că este de datoria noastră să investim în educația pentru angajabilitate și să-i sprijinim, astfel, pe tinerii absolvenți să înceapă o carieră cu dreptul. Prin platforma Laboratoruldecariere.ro îi ajutăm să se conecteze cu mediul de business și le oferim instrumente inovatoare de îndrumare în carieră și acumulare de abilități și competențe care să îi ajute să-și găsească mai repede jobul potrivit. Credem în entuziasmul, dedicarea și ideile inovatoare ale tinerilor și ne bucurăm că le putem oferi cadrul și resursele pentru a-și găsi jobul care să-i împlinească și să îi pună în valoare la maximum. Ne onorează parteneriatul cu Consiliul Tineretului din România și suntem alături de ei pentru a aduce plusvaloare în viața tinerilor prin proiectele pe care le derulăm.” Nicoleta Deliu, Șef Departament, Departamentul Comunicare Corporativă și Afaceri Comunitare

Mihai Dragos 2

Consiliul Tineretului din România are o nouă echipă de conducere!

Adunarea Generală a Consiliului Tineretului din România (CTR) l-a reales marți, 5 Iulie, pe Mihai Dragoș în funcția de Președinte al structurii. În primul mandat al lui Dragoș, CTR a convins Ministerul Tineretului și Sportului să susțină modificări importante ale legii tinerilor, acestea urmând să fie transmise în perioada următoare Parlamentului pentru adoptare. Structura este unul din inițiatorii programului „Capitala Tineretului din România” și a înființat de asemenea o rețea de monitori județeni care au obținut suplimentări ale fondurilor alocate de primării și consilii județene pentru activități de tineret de peste 3 milioane de lei, sumă mai mare decât linia „activități de tineret” din bugetul Guvernului. Mihai Dragoș a fost desemnat în 2015, cu sprijin larg din partea sectorului neguvernamental de tineret, să participe în plenul Consiliului Economic și Social în camera reprezentanților organizațiilor societății civile.

Alături de Mihai Dragoș, din echipa de conducere a CTR pentru următorii doi ani fac parte și vicepreședinții Ștefania CIURARU (președintă AEGEE București), Patricia COUȚI (fostă coordonatoare a Departamentului de politici de tineret din Federația Share, coordonatorii programului „Cluj – Capitala Europeană a Tineretului 2015”), Horia ONIȚA (președinte al Consiliului Național al Elevilor), Doina OPREA (vicepreședintă CTR și secretar al Fundației pentru Tineret a Municipiului București), Cristi POPESCU (fost membru în Biroul de Conducere al Organizației Europene a Studenților), Ciprian VĂCARU (vicepreședinte al Organizației de Tineret a Blocului Național Sindical) și Eugeniu VASILESCU (membru al fundației „Centrul Român pentru Educație și Democrație”).

Cu ocazia Adunării Generale, Organizația Națională „Cercetașii României”, Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș și Asociația Elevilor din Constanța (din partea unei rețele de organizații din județ) au devenit membri ai Consiliului Tineretului din România.

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), organizație membră CTR, a fost gazda evenimentului. Cu această ocazie, liderii celor mai importante organizații de tineret din România au asistat și la ceremonia prin care Consiliul Europei a acordat certificatul de calitate pentru centre de tineret Casei Tineretului din Timișoara, aflată în proprietatea și administrarea FITT – aceasta devenind astfel unul din cele 8 centre de tineret din toată Europa care au această recunoaștere.

„Sectorul neguvernamental de tineret devine tot mai puternic, iar CTR și organizațiile sale membre au un rol major în acest proces. Mai avem însă foarte mult de lucru pentru a ne asigura că tinerii au într-adevăr șansa unui viitor decent în România și că fenomenele dezastruoase precum abandonarea studiilor, șomajul crescut sau plecarea din țară nu compromit viitorul societății. Mă bucur că am alături o echipă cu experiență bogată și diversă în noul mandat și am încredere că în acești doi ani vom reuși să marcăm pași importanți făcuți pentru tineri și pentru organizațiile de tineret din țară.” – Mihai Dragoș, Președinte CTR

proiect_TpD

Dezbatere: Fonduri publice pentru tineret

Centrul pentru Politici Educaționale (CPEdu) în parteneriat cu Consiliul Tineretului din România (CTR) și Societatea Academică din România (SAR) a organizat o dezbatere privind fondurile publice alocate pentru activități de tineret, dezbatere găzduită de Fundația pentru Tineret a Municipiului București. Discuțiile au vizat atât alocările pentru tineri realizate conform legii Tinerilor, 350/2006 pentru anul 2016, cât și alte tipuri de finanțare publică accesibile tinerilor.

În debutul evenimentului, Daniela Alexe, președinta Centrului pentru Politici Educaționale a prezentat principalele concluzii ale proiectului “Tineri pentru democrație”. În urma implementării proiectului, prin implicarea a peste 100 de ONG-uri de tineret, s-a reușit constituirea fondului destinat activităților de tineret și creșterea acestuia după cum urmează, valoarea totală a majorării în toate județele monitorizate fiind de 3,464,000 lei:

  Creștere 2016 Consiliu Local (față de 2015) Creștere Consiliu Județean (față de 2015) Creștere total
Bacău 300,000 400,000 700,000
Constanța 80,000 200,000 280,000
Iași 1,000,000 200,000 1,200,000
Maramureș 54,000 150,000 204,000
Suceava 100,000 0 100,000
Timiș 815,000 0 815,000
Dâmbovița 0 50,000 50,000
Mureș 0 100,000 100,000
Brașov 15,000 0 15,000
Cluj 0.00
TOTAL 2,364,000 1,100,000 3,464,000

 

 Andrei Popescu, secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, a fost prezent la dezbatere și a reafirmat, în acest context, nevoia de modificare a prevederilor Legii Tinerilor, în direcția clarificări inclusiv a modului de alocare a finanțărilor publice. Acesta a precizat faptul că o nouă lege a Tinerilor, rezultată în urma consultărilor cu societatea civilă, ce integrează și concluzii ale proiectului, se află în consultare publică până pe data de 19 mai.

Doamna Daniela Stănculescu, Directoare a Departamentului pentru cultură, învățământ și turism din cadrul Primăriei Municipiului București, a atras atenția asupra fondurilor alocate tinerilor în afara legii 350/2006, exemplificând prin existența Centrului de Proiecte si Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret București, care dispune de un buget total de 34 de milioane pentru tineret.

Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România, a precizat faptul că, la nivelul Municipiului București, nu există însă o metodologie clară și criterii de alocare pentru alegerea partenerilor și activitățile sprijinite în sectorul de tineret, ceea ce contravine principiului transparenței și accentuează nevoia de constituirea fondurilor pentru tineri în baza legii Tinerilor.

Daniela Vișoianu, președinta Coaliției pentru Educație, a atras la rândul său atenția asupra faptului că nu există un studiu de impact real al finanțărilor primăriei Municipiului București și nici o abordare strategică generală.

Proiectul a demonstrat faptul că implicarea tinerilor are un impact puternic însă este nevoie de o asumare a principiilor de bună guvernare la nivelul autorităților publice locale, care să vină în întâmpinarea nevoilor tinerilor.

“La nivelul Capitalei, pentru a asigura respectarea legii Tinerilor, dar și pentru a facilita dialogul și consultarea adecvată a tinerilor de către autoritățile locale, este nevoie de coagulare a asociațiilor de tineret și adresarea punctuală a obstacolelor ce stau în calea dezvoltării tinerilor prin accesul la fonduri publice destinate acestora.Daniela Alexe, președinta Centrului pentru Politici Educaționale.

Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Link-uri utile:

www.tineripentrudemocratie.cpedu.ro

www.fondong.fdsc.ro

Pentru  informații  oficiale  despre  granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org

Plangere penala CES - selectie

CTR a depus plângere penală referitor la blocajul Consiliului Economic și Social

Consiliul Tineretului din România a depus astăzi la Parchetul General o plângere penală împotriva persoanelor care blochează funcționarea legală a Consiliului Economic și Social, structură a cărui plen și conducere își mențin funcțiile, primesc în continuare indemnizații și avizează legi, deși perioada mandatului acestora a fost depășită deja cu peste doi ani.

Consiliul Economic și Social este organism consultativ al Parlamentului și Guvernului, prevăzut la art. 141 din Constituția României. Momentan, deși legea de funcționare prevede de peste doi ani existența unei camere a reprezentanților organizațiilor neguvernamentale ale societății civile și au existat două desemnări ale membrilor (în 2013 și în 2015), această cameră nu există de facto, funcționarea CES încălcând astfel propria lege de funcționare.

Consiliul Tineretului din România, reprezentat de președintele Mihai Dragoș, membru desemnat în Plenul CES, consideră că persoanele care nu și-au îndeplinit obligațiile legale referitoare la înnoirea plenului sau au împiedicat îndeplinirea acestora se fac vinovate de abuz în serviciu și de constituirea unui grup infracțional organizat. În speță, faptul că partea patronală are un singur dosar complet depus și validat blochează înnoirea Plenului, prejudiciind statul român prin imposibilitatea avizării actelor normative de către CES în acord cu legea proprie de funcționare, precum și cu valoarea indemnizațiilor acordate în această perioadă membrilor și conducerii, peste 200.000 de lei lunar. Prejudiciul afectează și persoanele desemnate și validate ca membri ai plenului, dar care nu își pot exercita efectiv mandatele din cauza blocajului semnalat.

„Cerem justiției să intervină de urgență pentru oprirea abuzurilor legate de funcționarea Consiliul Economic și Social, abuzuri care durează deja de prea mult timp. Vorbim totuși de o instituție cu rol fundamental în procesul de adoptare a actelor normative, instituție prevăzută în Constituția României și care nu își respectă propria lege de funcționare de peste doi ani, timp în care diverși oameni își iau liniștiți indemnizații, candidează pentru tot felul de poziții și când sunt atenționați se fac că plouă sau vin cu tot felul de soluții ca să eludeze în continuare respectarea legii.” – Mihai Dragoș, Președinte CTR

Consiliul Tineretului din România urmează să se adreseze și instanței de contencios administrativ pentru eliminarea blocajului și are în vedere ridicarea unei excepții de neconstituționalitate referitor la legea de funcționare a acestei structuri.

„Legea de funcționare a Consiliului Economic și Social are lacune care ar trebui închise, astfel încât persoanele din Plen și conducere să nu se poată menține la nesfârșit în funcții și să continue să încaseze indemnizații după expirarea mandatului lor. Am cerut încă de anul trecut adoptarea unei ordonanțe de urgență care ar putea încheia rapid dezbaterea și abuzurile care se fac în acest moment, dar se pare că legalitat
ea funcționării principalului organism consultativ pentru Guvern și Parlament, prevăzut în Constituție, nu este o problemă suficient de urgentă pentru Prim-ministrul României și miniștrii săi.” – Mihai Dragoș, Președinte CTR

CES

29 de organizații din societatea civilă susțin candidatura președintelui CTR pentru Consiliul Economic și Social

UPDATE * – Delegatul CTR, susținut de 29 de structuri reprezentative din societatea civilă a fost desemnat în Consiliul Economic și Social! Decizia a fost publicată Joi, 24 Septembrie, în Monitorul Oficial al României. Revenim cu detalii!

București, 25.08.2015. Consiliul Tineretului din România candidează, prin Președintele Mihai Dragoș, pentru ocuparea unui loc în Consiliul Economic și Social, candidatura sa având susținerea a 29 de structuri federative internaționale, naționale și județene, respectiv asociații cu expertiză pe diferite probleme de tineret. Consiliul Tineretului din România este structura de reprezentare a tinerilor și a organizațiilor de tineret din România, fiind unica structură de acest tip afiliată la structurile internaționale de reprezentare a tinerilor.

Consiliul Economic și Social trebuie revitalizat, cel puțin în privința conectării la tineri și organizații de tineret. Avem în jurul candidaturii CTR o rețea puternică și care își dorește să se asigure că activitatea CES reflectă nevoile generației noastre. Suntem dispuși să investim în acest sens și ne așteptăm să vedem deschidere atât din partea celorlalți membri CES, cât și din partea factorilor de decizie – Mihai Dragoș, Președinte CTR

Forumul European de Tineret [European Youth Forum], Organizația Mondială a Tinerilor [World Assembly of Youth], Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Convenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret, Uniunea Organizațiilor de Tineret Maghiare din România, Consiliul Național al Elevilor precum și multe alte structuri federative, fundații și asociații, majoritatea afiliate la organizații europene și/sau internaționale, se numără printre susținătorii candidaturii Consiliului Tineretului din România. Mihai Dragoș are peste 13 ani de implicare în activități de reprezentare și organizații ale elevilor, studenților și tinerilor, la nivel local, național și ca reprezentant al studenților, respectiv al tinerilor din România în foruri europene și globale de colaborare și reprezentare. Este Președinte al Consiliului Tineretului din România și a fost până în vara anului 2014 Președinte al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). A fost implicat în procese care au influențat sau au generat acte normative precum Statutul Studentului, Metodologia privind funcționarea Centrelor de Consiliere a Carierei, Metodologia de finanțare a universităților, aspecte ce țin de finanțarea educației și multe altele. În prezent, în calitate de președinte CTR, se implică în asigurarea unei implementări adecvate a politicilor publice care vizează tinerii, inclusiv, printre altele, Strategia Națională pentru Tineret, Schema de Garanție pentru Tineri, participarea tinerilor la procese decizionale în societate. Un raport privind activitatea sa în procese de influențare a politicilor publice a fost dat publicității pe pagina web a Consiliului Tineretului din România, alături de informații referitoare la activitatea federației și de lista completă a organizațiilor susținătoare.

Suntem, practic, 30 de federații, fundații și organizații de tineret, reunind sub umbrela noastră o rețea totală de câteva sute de organizații locale de tineret și filiale, care ne-am manifestat dorința de a contribui la calitatea dialogului social în România, 30 de organizații care am reușit deja să avem un impact real în diferite domenii de politică publică, sau direct, în diferite comunități de tineri. Dorim să ne punem la comun expertiza și cunoștințele despre cei pe care îi reprezentăm sau pentru care lucrăm, pentru a mișca lucrurile înainte. – Mihai Dragoș, Președinte CTR

C.E.S. este instituţie publică de interes naţional definită în cadrul Constituției României, tripartită, autonomă, cu atribut primordial în dezvoltarea dialogului social în România, prin calitatea sa de organism consultativ pentru Parlament şi Guvernul României și de realizare a dialogului tripartit între toate confederațiile patronale și confederațiile sindicale reprezentative la nivel național, precum și organizații ale societății civile, stabilite conform legii. Mai multe informații despre CES pot fi accesate pe site-ul instituției [www.ces.ro]

Linkuri:
Scrisori de susținere
Raport de activitate organizație – Consiliul Tineretului din România
Raport de activitate delegat (influențarea politicilor publice) – Mihai Dragoș
Curriculum Vitae delegat CTR

CTR Omulet[640x640px][RGB][2016]

Alegeri CTR, mandatul 2014 – 2016

Adunarea Generală a CTR a ales în data de 26.06.2014, în mod transparent şi democratic, structura de conducere a platformei pentru perioada mandatului următor: 2014 – 2016. Mandatul intră în vigoare la data de 1 octombrie 2014.