Posts Under Tag: ANOSR

Tentativa de politizare a miscarii de tineret din Bucuresti

25 de structuri neguvernamentale de/pentru tineret au făcut publică o scrisoare deschisă prin care atrag atenția că modul de funcționare actual al Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului București pare a avea ca scop controlarea acestuia de către reprezentanți ai Primăriei Municipiului București sau ai Centrului pentru Tineret aflat în subordinea acesteia.

Consiliul Tineretului din România (CTR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliului Național al Elevilor (CNE), structurile de tineret ale Blocului Național Sindical și Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” (OT BNS, CNT Cartel Alfa) și Fundația pentru Tineret a Municipiului București (FTMB) sunt câteva din organizațiile care semnează scrisoarea deschisă adresată Primarului General al Capitalei, Gabriela Firea, precum și Consiliului General al Municipiului București și Centrului pentru Tineret al Municipiului București.

Scrisoarea poate fi consultată la acest link: http://ctr.ro/nu-politizare-bucuresti/

Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului București ar urma să organizeze alegeri pentru funcția de președinte astăzi, 14 Septembrie, la inițiativa Centrului pentru Tineret al Municipiului București, structură a Primăriei Generale. Organizațiile de tineret atrag însă atenția că înscrierea membrilor s-a făcut în vacanța școlară și universitară, anulând posibilitatea unor organizații de a afla și a se înscrie în timp util, dar și că o structură consultativă înființată de Consiliul General al Municipiului București trebuie să colecteze diferitele opinii ale organizațiilor și să le transmită factorilor de decizie ca atare, iar aceștia din urmă să își asume decizia finală. Structurile federative în cadrul cărora se aleg reprezentanți și se votează și adoptă poziții majoritare trebuie constituite în mod independent de organizațiile tinerilor și nu de către structuri ale statului, fie ele la nivel central sau local.

Este normal și este și o cerință legală crearea de către Consiliul General al Municipiului București a unui consiliu consultativ prin care acesta să afle ce spun diferite structuri neguvernamentale de și pentru tineret referitor la deciziile care îi afectează pe tineri. Este însă important să se înțeleagă faptul că acest consiliu consultativ este înființat prin hotărâre a Consiliului General, este practic o anexă a acestuia și nu o structură independentă și poate fi desființat sau reorganizat oricând, fără ca organizațiile de tineret să aibă decizia în mâinile lor. Astfel, în condițiile în care înscrierile în consiliul consultativ s-au făcut în vacanța școlară și universitară și alegerile ar urma să se facă și ele în vacanța universitară și nu s-au primit structuri înscrise după un termen stabilit aleatoriu de către structura Primăriei care asigură secretariatul, totul pare a fi o tentativă de creare a unui partener local de dialog care să legitimeze deciziile Primăriei și asupra căruia aceasta să aibă control, deturnând scopul de consultare și preluare de sugestii valoroase în unul PR-istic și de dominare politică a vocii tinerilor. Sperăm să ne înșelăm și să constatăm că a fost o eroare a unor persoane care va fi corectată de Consiliul General al Municipiului București și de Primărie și că acest mecanism consultativ va fi unul prin care să putem participa și contribui în mod real cu toții la deciziile administrației locale.” – Mihai Dragoș, Președintele Consiliului Tineretului din România

parlament1

Elevii trebuie reprezentați în toate consiliile de administrație a școlilor

Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Tineretului din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar și Federația Sindicatelor din Educație ,,Spiru Haret” solicită Parlamentului României modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 81/2016, care limitează dreptul elevilor de a participa la luarea deciziilor, principiu enunțat de Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Actuala formă a Ordonanței, aflată în dezbatere parlamentară prevede eliminarea dreptului de vot al reprezentantului major al elevilor în consiliul de administrație din învățământul profesional și tehnic și eliminarea reprezentantului consiliului elevilor de la ședințele consiliului de administrație al unității de învățământ preuniversitar.

La nici doi ani de la publicarea în data de 5 mai 2015 în Monitorul Oficial a Legii nr. 95/2015, ce prevede că un loc cu drept de vot din cota rezervată părinților va fi repartizat unui reprezentant al elevilor care a împlinit 18 ani, Guvernul a emis o ordonanță de urgență ce contravine principiului respectării dreptului la opinie al elevului ca beneficiar direct al sistemului de învățământ, enunțat de art. 3, lit. u) din Legea nr. 1/2011. Considerăm imperioasă implicarea elevilor în procesul decizional, în întreg învățământul preuniversitar secundar superior și terțiar non-universitar, drept care punctăm faptul că Legea educației naționale nu distinge, din punctul de vedere al reprezentantului major al elevilor în consiliul de administrație, învățământul profesional și tehnic. În consecință, deducem că ar trebui ca toate consiliile de administrație ale unităților de învățământ unde există elevi ce au împlinit 18 ani să aibă în componență, ca membru cu drept de vot, un reprezentant major al elevilor.

Mai mult decât atât, obiectivul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 81/2016, așa cum se desprinde din preambul, vizează o consolidare a reglementărilor ce privește învățământul dual, iar în acest context este bine-cunoscut faptul că programa este mult mai centrată la nivel decizional, astfel încât se impune consultarea elevilor în scopul identificării necesităților și priorităților lor. Prin urmare, eliminarea reprezentantului elevilor din consiliile de administrație nu face decât să pericliteze respectarea conceptului de centrare a învățământului pe principalul beneficiar.

În schimb, milităm pentru o reevaluare a ponderii partenerilor educaționali prezenți în procesul decizional, printr-o distribuție mai echitabilă a membrilor cu drept de vot din consiliile de administrație, astfel încât elevul să aibă un cuvânt real de spus și să participe efectiv la luarea deciziilor, fapt ce ar fi un pas înainte în vederea susținerii unui sistem de educație modern.

,,Cerem Parlamentului României să modifice actuala formă a Ordonanței de Urgență a Guvernului 81/2016 prin reacordarea dreptului de vot al elevului major în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ profesional și tehnic, așa cum este prevăzut deja în Legea 95/2015. Într-adevăr, prezența agenților economici în forul de decizie al școlilor cu profil tehnic și profesional este importantă, însă haideți să prioritizăm interesele sistemului educațional, în detrimentul intereselor financiare. Totodată, solicităm public susținerea Guvernului României pe această temă, considerând imperios sprijinul acestuia în soluționarea problemei legislative amintite.” – Vlad Ștefan, Președinte al Consiliului Național al Elevilor.

Tinerii nu vor gratiere de urgenta

Tinerii nu vor grațiere „de urgență”

Update: Comunicatul de presă emis de CTR, ANOSR și CNE a fost semnat și de Comisia Națională de Tineret a Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” (CNT Cartel Alfa), Convenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret (CNFT), Consiliul Tinerilor Instituționalizați (CTI), European Law Students’ Association Romania (ELSA România) și mai multe organizații locale, precum Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Tinerilor Vâlcea și Organizația Studenților Basarabeni Timișoara (OSB Timișoara).

Consiliul Tineretului din România a transmis Ministerului Justiției observațiile structurilor de tineret (vezi adresa) și le va susține în cadrul dezbaterii organizate luni, 30 Ianuarie, pe această temă.

————————————————————————————–

Consiliul Tineretului din România (CTR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) susțin alinierea legislației penale la deciziile Curții Constituționale a României și ale Curții Europene a Drepturilor Omului, dar solicită retragerea actualelor proiecte de Ordonanță de Urgență a Guvernului referitoare la grațiere și modificarea codurilor penale. Reprezentanții tinerilor consideră că adoptarea acestor propuneri în afara Parlamentului României, fără o dezbatere publică reală și într-un mod care face imposibilă sau irelevantă pentru anumite categorii de persoane chiar și o eventuală decizie ulterioară de neconstituționalitate creează suspiciunea că, pe lângă scopul declarat, actele urmăresc și diverse interese private și ar putea cuprinde inclusiv prevederi neconstituționale care se doresc a fi adoptate și aplicate imediat.

Organizațiile semnatare apreciază o serie de măsuri pozitive adoptate și/sau asumate de acest guvern, precum suplimentarea consistentă a investiției în educație, diverse măsuri care vizează reintegrarea tinerilor fără ocupație sau dezvoltarea antreprenoriatului. În același timp, reprezentanții tinerilor se opun oricăror măsuri care elimină (din) răspunderea funcționarilor publici pentru fapte de corupție și asimilate acestora și, în general, elimină răspunderea lor pentru folosirea unei demnități sau funcții publice în urmărirea unor interese private și în dauna interesului public, indiferent dacă aceste efecte rezultă prin modificarea legislației penale sau prin grațiere. De asemenea, structurile semnatare sunt îngrijorate de perspectiva grațierii unor condamnați pentru infracțiuni care presupun violența și infracțiuni sexuale, chiar dacă persoanele vizate au peste 60 de ani.

Astfel, CTR, ANOSR și CNE solicită guvernului să supună dezbaterii parlamentare și publice corespunzătoare orice inițiative care vizează modificarea legislației penale și/sau a efectelor unor condamnări penale și să retragă actualele proiecte de Ordonanță de Urgență. De asemenea, solicităm Guvernului  să renunțe la propunerile de modificare a legislației penale prin care îngreunează identificarea și condamnarea persoanelor care au comis infracțiuni și care nu sunt impuse explicit prin decizii ale Curții Constituționale a României, inclusiv modificări prin care se îngreunează denunțul sau demararea anchetelor în cazul abuzului în serviciu prin termene limită restrictive, necesitatea unei plângeri prealabile sau prin stabilirea unui prag minim pentru prejudiciu.

„Pentru viitorul României este important și câți bani dăm la educație și cât de de bine ne apărăm de abuzuri, de furt din bani publici și chiar și de incompetență. Apreciem unele măsuri luate de actualul Guvern pentru tineri. Pe de altă parte, rămânem susținători fermi ai legalității și integrității în activitatea publică și considerăm că o parte din măsurile propuse și modalitatea prin care se doresc a fi adoptate sunt vădit contrare acestor principii. Proiectele de Ordonanță de Urgență a Guvernului care vizează grațierea și modificarea codurilor penale trebuie retrase imediat.” Mihai Dragoș, Președintele Consiliului Tineretului din România

„Vom rămâne mereu consecvenți unor principii clare, solide. Apreciem că guvernul crește fondul pentru bursele studenților sau oferă acestora facilități pentru transportul feroviar, dar, în același timp, nu putem tolera vreun abuz din partea acestuia. Astfel, vom sancționa fiecare măsură a Guvernului României pe care o considerăm nepotrivită. Așadar, în concepția noastră, România trebuie să funcționeze bazându-se permanent pe niște valori solide, precum integritatea. Oricine se abate de la acestea trebuie să suporte consecințele. Avem nevoie de legislație clară, aplicabilă tuturor, și de sancțiuni pe măsura faptelor. Nu avem nevoie de legi făcute cu dedicație sau de clemență pentru corupți. Iar niște legi de o asemenea importanță nu pot fi adoptate în grabă, pe furiș, ci trebuie amplu dezbătute.” Vlad Cherecheș, Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România

,,Demersurile legislative ale Guvernului legate de grațiere și modificarea codurilor penale reprezintă un afront adus democrației și principiilor și valorilor promovate în spațiul european referitoare la statul de drept. Este imperios ca aceste inițiative, care pot reprezenta un precedent periculos pentru justiția din România, să fie retrase. Elevii din România consideră că prioritățile Guvernului ar trebui să fie cu totul altele.” Vlad Ștefan, Președintele Consiliului Național al Elevilor

Burse Sociale nu Pensii Speciale

Burse duble pentru studenți și transport gratuit

Un prim pas din Rezoluția Tinerilor s-a împlinit. Bursele pentru tineri au crescut de la 83 de lei la 201 de lei. ANOSR, membru al CTR, este organizația care a susținut acest demers și, în acest sens, redăm comunicatul lor mai jos. Sperăm că și celelalte propuneri din Rezoluția Tinerilor, asumate de partidele guvernamentale în campania electorală, să se concretizeze la fel de bine și la fel de repede.

 

În urma demersurilor Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care fondul pentru bursele studenților crește de la 83 la 201 lei/student bugetat/lună, iar studenții vor beneficia de transport gratuit pentru călătoriile cu mijloacele de transport feroviar, pentru toate categoriile de trenuri.

În data de 3 octombrie 2016, ANOSR a lansat campania Viitorul Implică Studenții, alături de 15 obiective pentru dezvoltarea învățământului superior românesc pe care le-a propus tuturor partidelor politice și candidaților la alegerile parlamentare pentru a fi asumate și incluse în programele lor. Printre aceste obiective se număra și „creșterea fondului pentru burse studențești pentru anul 2017 până la o valoare de cel puțin 201,6 lei/lună/student bugetat”. Această solicitare se regăsește și în propunerile ANOSR pentru Legea bugetului de stat pentru anul 2017, propunând o creștere cu 321.583.900 lei (142,89%) a fondului total pentru burse față de suma alocată în anul 2016.

De asemenea, încă din ianuarie 2016 ANOSR a avut mai multe demersuri prin care a solicitat acordarea de reducere pentru studenți la transportul feroviar cu minimum 50% și eliminarea cupoanelor de călătorie.

În ședința Guvernului României din data de 06.01.2016 a fost adoptată o Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal bugetare, precum și pentru modificarea unor acte normative, prin care Legea Educației Naționale nr. 1/2011 este modificată astfel încât cele două măsuri mai sus menționate să intre în vigoare.

ANOSR este singura structură care a militat constant pentru creșterea bugetului educației și pentru acordarea de drepturi și facilități pentru studenți, iar actuala creștere a fondului de burse se bazează pe propunerile federației în acest sens, fiind exact suma solicitată de studenți. De asemenea, ANOSR a fost prima structură care, începând de acum un an, a adus pe agenda publică problema facilităților acordate studenților pentru călătoriile cu mijloacele de transport feroviar.

Salutăm decizia de astăzi a Guvernului României și sperăm să regăsim reflectat și în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2017 creșterea fondului de burse la 201 lei/student bugetat/lună, acest lucru presupunând o majorare a fondului total de burse cu peste 300 de milioane de lei față de anul 2017, până la un total de 546 de milioane de lei (546.638.400 lei). Așadar, după adoptarea Legii bugetului de stat pentru anul 2017universitățile de stat din România ar trebui să mărească valoarea burselor acordate sau să acorde un număr mai mare de burse studenților, cel târziu din semestrul al doilea al acestui an universitar

De asemenea, în vederea asigurării unui sistem de educație echitabil, solicităm Guvernului României să modifice și Hotărârea de Guvern privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru elevii, studenții și cursanții din învățământul de stat. Astfel, propunem ca cel puțin 30% din fondul total pentru burse să fie alocat către bursele acordate pe criterii sociale, reglementarea posibilității universităților de a acorda studenților proveniți din categorii defavorizate masă la cantină și cazare în cămine în regim gratuit, dar și stabilirea de prevederi clare la nivel național în legătură cu modul în care se acordă aceste forme de sprijin pentru studenți, astfel încât sistemul de burse studențești să fie unul clar și unitar la nivel național. ANOSR a transmis o propunere în acest sens către Ministerul Educației Naționale încă din luna iulie 2016.

 „Este un moment istoric pentru studenți. Apreciem faptul că noul Guvern al României își respectă asumările din campania electorală și sperăm că acest lucru să se întâmple și de acum încolo. De asemenea, considerăm că această creștere a fondului de burse ar trebui să se reflecte în principal în bursele sociale și că acest guvern își va asuma și revizuirea Hotărârii de Guvern care reglementează acordarea burselor. Desigur, ne dorim și ca gratuitatea pentru transportul feroviar să se acorde studenților cât mai facil, într-un mod cât mai puțin birocratic.

ANOSR va continua să monitorizeze activitatea Guvernului României și implementarea asumărilor din campania electorală, dar și să vină cu propuneri constructive pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ din România. Așteptăm cu interes să vedem care va fi bugetul educației pentru anul 2017.” – Vlad D. Cherecheș, președinte ANOSR

 

coruptia_ucide

Reprezentantii tinerilor isi incurajeaza colegii sa iasa in strada

Evenimentul tragic petrecut în clubul Colectiv a avut loc și din cauza corupției generalizate din mediul politic și a unei administrații publice nefuncționale, infectată de nepotism și interese străine de cele ale cetățenilor. Câteva demisii nu rezolvă problemele de fond ale sistemului, care au costat vieți nevinovate, chiar dacă și acestea sunt necesare în fața unei astfel de tragedii care cu siguranță putea fi evitată. Consiliul Tineretului din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Consiliul Național al Elevilor încurajează toți tinerii din România să reacționeze public la neregulile de funcționare a autorităților și să participe la mișcările de protest organizate joi, 5 noiembrie 2015, precum și în alte zile, în mai multe orașe din țară. Schimbarea societății este posibilă, dar ea necesită însă o masă critică de cetățeni care refuză să tacă în fața abuzurilor sau să le accepte. Suntem convinși că tinerii pot forma această masă critică și că sunt categoria socială cea mai potrivită pentru a genera o schimbare fundamentală a României.

Reprezentanții elevilor, studenților și tinerilor din România susțin revendicările exprimate de protestatari în primele zile după incident, inclusiv modificarea legislației și reglementărilor referitoare la protecția împotriva incendiilor și intervenția în caz de urgență, verificarea de urgență a tuturor cluburilor existente, introducerea de elemente relevante de educație civică, comunitară și sanitară în învățământul preuniversitar, finanțarea corespunzătoare a sistemului de sănătate, înăsprirea pedepselor pentru corupție, sancționarea penală a celor care aveau atribuții în prevenirea unui asemenea dezastru și au greșit explicit, precum și sancționarea politică a celor care au păstorit sistemele care au dat greș, distrugând viețile a sute de oameni, victime, familii și prieteni ai victimelor. De asemenea, ne dorim un stat responsabil, care să își facă bine și corect treaba și o clasă politică dispusă să lucreze pentru cetățeni, nu pentru propriile interese.

„Suntem profund marcați de tragedia din clubul Colectiv. Am ținut doliu, însă acum este timpul să ne gândim ce învățăm și, mai ales, să decidem în ce tip de societate vrem să trăim. România s-a trezit din ce în ce mai mult în ultimii ani, societatea civilă a luptat și a obținut unele succese, însă ea nu a fost curățată de cancerul corupției și nici politicienii nu au învățat să își respecte cu adevărat cetățenii. De data aceasta, corupția a arătat că ucide și că oricare dintre noi putem fi victime. Nu mai este un semn de întrebare, este o certitudine. Trebuie să ne schimbăm cu toții. Trebuie să ne schimbăm noi, trebuie să-i schimbăm pe cei care conduc sistemele prin care corupția este întreținută și încurajată și trebuie să refuzăm să mai tăcem în fața abuzurilor.”

– Mihai Dragoș, Președinte CTR

„Suntem profund întristați, dar și foarte revoltați de faptul că au murit zeci de tineri și mulți alții au fost grav răniți în primul rând din cauza incompetenței statului român de a-și face treaba cum ar trebui. Nu trebuie să mai tolerăm sub nicio formă o astfel de situație și un astfel de mod de a face politică și de a conduce instituțiile statului. Nu e vorba despre un guvern sau altul, despre un primar sau altul sau despre un politician anume. E vorba despre responsabilitate, despre respect față de cetățeni, despre cinste și corectitudine. Asta ne dorim de la toate instituțiile statului român. Când fiecare își va îndeplini bine și corect atribuțiile, România va progresa cu adevărat. De asemenea, politicienii trebuie să se trezească și să adoarmă permanent cu gândul că au fost aleși de cetățeni și sunt obligați să lucreze doar pentru cetățeni, nu pentru alte interese obscure. Studenții, tinerii în general, sunt un factori generatori de schimbare în societățile de peste tot din lume, și suntem convinși că și în România, dând dovadă de responsabilitate socială și civică și de unitate vom reuși să transformăm în bine modul de funcționare al statului român și al clasei politice.”

– Vlad D. Cherecheș, președinte ANOSR

„Din păcate am avut nevoie de o tragedie pentru a răspunde ca societate civilă abuzurilor şi corupției din sistem, abuz şi corupție pe care toți le cunoaştem, şi din nefericire am fost obişnuiți pentru prea mult timp să le tolerăm. Ni s-a demonstrat că abuzurile, lipsa de transparență, incompetența nu doar că încetinesc sau chiar opresc evoluția țării, dar şi ucid. Ucid zeci de oameni, ucid speranțele generației de azi şi viitorul generației de mâine. Ne alăturăm protestelor care cer schimbarea sistemului corupt şi vetust, proteste care au demonstrat că societatea civilă poate impune agenda publică şi poate modifica starea de fapt. Demisia Guvernului reprezintă doar un mijloc, nu un scop în sine. România nu se schimbă prin demisii, ci printr-o schimbare reală de mentalitate. Abia în momentul în care vom putea fi siguri că autoritățile se asigură de bunul mers şi de siguranța noastră, când domenii precum sănătatea şi educația nu vor rămâne elemente lipsite de importanță la investiții şi noi orientări, vom putea spune că generația tinerilor de astăzi vor avea încredere în România de mâine, atât de neglijată de clasa politică de azi.”

– Horia Onița, Preşedintele Consiliului Național al Elevilor (CNE)

transparency_marketing

Organizațiile de tineret somează Ministerul Tineretului și Sportului să dea dovadă de transparență!

Consiliul Tineretului din România (CTR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) acuză Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) de ignoranță și lipsă de responsabilitate în relația cu tinerii și organizațiile neguvernamentale de tineret prin lansarea a numeroase apeluri publice care au termene limită de pe o zi pe alta și solicită stabilirea unui termen de răspuns de minimum 5 zile lucrătoare la toate apelurile viitoare!

Anunțul organizațiilor vine după ce, conform unei analize ANOSR disponibile online, o treime din termenele limită impuse de Minister au fost de sub 5 zile calendaristice! În aceste situații o diseminare adecvată a apelurilor în rândul tinerilor și al organizațiilor de tineret nu este posibilă, afectând șansa acestora de a se implica și ridicând astfel suspiciunea că unele dintre ele sunt folosite pentru a ascunde abuzuri sub pretextul unor false consultări. De asemenea, majoritatea întâlnirilor din acest an la care ministerul a invitat organizațiile de tineret au fost anunțate de pe o zi pe alta, lucru ce a îngreunat participarea reprezentanților tinerilor la respectivele consultări.

Ultima astfel de situație se referă la apelul pentru organizațiile care participă în calitate de observatori la procesul de selecție al delegaților de tineret la Națiunile Unite, apel publicat în data de 26 august și având termen limită în 28 august la ora 12:00! Peste această neregulă se adaugă și faptul că niciun membru cu drept de vot al comisiei de selecție nu este delegat de organizațiile de tineret, deși în metodologie există o prevedere conform căreia „Selecţia este un proces transparent şi democratic. La selecţia Delegaţilor de Tineret contribuie în egală măsură reprezentanţi ai instituţiilor statului cât şi ai societăţii civile”. Mai mult, apelul nu a fost publicat în pagina principală a ministerului, pentru a nu putea fi observat imediat, fiind disponibil doar într-o subsecțiune a site-ului ministerului. Alte situații asemănătoare au inclus în special apeluri de participare la diferite tabere / școli de vară, precum și la alte programe gestionate de MTS.

Lista apelurilor și termenele limită asociate se găsesc la această adresă web – https://goo.gl/Kho4PJ

„Uneori avem senzația că Ministerul Tineretului și Sportului consideră că singurul lucru de care ne ocupăm este să le acoperim proasta organizare internă acceptând să lucrăm cu termene limită de 2 zile. E timpul să își schimbe modul de lucru și să asigure o șansă reală de a se implica în activitățile gestionate de Minister tuturor celor interesați.” – Mihai Dragoș, președinte CTR

„Din păcate, Ministerul Tineretului și Sportului este o instituție de stat pentru care profesionalismul și transparența par a fi opționale. De-a lungul acestui an ne-am confruntat cu apeluri de a participa la tabere cu termen de înscriere două zile, cu invitații la ședințe și consultări de azi pe mâine, cu o lipsă de interes clară de a comunica transparent cu organizațiile de tineret relevante de la nivel național. Considerăm că această situație trebuie să se schimbe radical în viitor, și solicităm Ministrului Tineretului și Sportului să ia măsurile necesare pentru ca angajații MTS responsabili de sectorul de tineret să fie mai responsabili și să își facă treaba așa cum trebuie.” – Vlad Cherecheș, președinte ANOSR

„Un Minister al Tineretului și Sportului ar trebui să urmeze cel puțin viziuni ce se apropie de cele ale tinerilor, în loc să dea dovadă de practici desuete prin folosirea vechilor metehne de a detransparentiza procesul decizional. Nu descopăr motivul pentru care MTS a decis să acorde un termen atât de scurt de înscriere ca observator la delegarea reprezentantului tinerilor la ONU, și pot suspecta fie dorința de a participa puține organizații, fie lipsa de responsabilitate. Am speranța că ministerul va înțelege importanța unui proces realmente transparent, nu doar teoretic.” – Horia Șerban Onița, președinte CNE

2015.04.09_poz_ctr_uefiscu

Fundația CAESAR și LSRS, alături de ANOSR, CTR și SAR se opun cu fermitate desființării UEFISCDI

Fundația Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români (CAESAR) și Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), alături de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Societatea Academică din România (SAR) își exprimă profunda îngrijorare cu privire la maniera complet netransparentă în care s-a încercat desființarea Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) de către Parlamentul României, precum și la demersul pripit prin care Ministerul Educației și Cercetării Științifice încearcă să diminueze atribuțiile acestei instituții. Organizațiile co-semnatare lansează un apel ferm către Parlamentul României să respingă proiectul de lege în cauză și să nu grăbească orice proces de legiferare cu referire la viitoare modificări ale sistemului de educație din România fără respectarea procedurilor aplicabile și fără a se asigura de faptul că o suficientă consultare publică a avut loc în prealabil. Solicităm, de asemenea, Ministerului Educației și Cercetării Științifice să evite bulversarea instituțiilor educaționale și de cercetare care funcționează prin desființarea, reorganizarea sau divizarea nejustificată a lor.

CAESAR și LSRS, alături de ANOSR, CTR și SAR își exprimă întreaga solidaritate cu UEFISCDI, cu activitățile performante și cu rezultatele sale demonstrate în domeniile educației, cercetării și inovării. Considerăm că cercetarea și inovarea trebuie să rămână o prioritate în România, întrucât creșterea economică a țării și crearea de locuri de muncă se leagă în mod direct de un sistem funcțional de cercetare și de dezvoltare. UEFISCDI și-a dovedit eficacitatea în toate activitățile întreprinse și continuă să fie un exemplu de urmat în materie de eficiență și transparență pentru alte instituții publice, meritând astfel sprijinul total al Guvernului și al Parlamentului în demersurile sale viitoare. Trebuie remarcat faptul că acest punct de vedere este împărtășit și de Comisia Europeană, care și-a afirmat deja în mod public sprijinul pentru UEFISCDI. Exemple de succes de instituții similare, care administrează fondurile europene destinate cercetării, pot fi regăsite în Marea Britanie, Franța, Germania și Elveția, unde aceste structuri au contribuit la conturarea planurilor strategice de dezvoltare pe termen mediu și lung ale statelor respective, ceea ce este absolut vital și pentru România. Până în prezent, acest rol strategic a fost îndeplinit admirabil de UEFISCDI.

Urgența și lipsa de transparență cu care a fost înaintată propunerea de divizare a UEFISCDI în două sau mai multe structuri ridică semne serioase de întrebare cu privire la adevăratele intenții din spatele acestei proceduri, aducându-ne totodată în atenție că rolul consultărilor publice cu toți actorii relevanți nu a fost încă luat în serios de către reprezentanții autorităților publice. Orice modificare adusă unui sistem de învățământ deja suferind, cum este cel românesc, trebuie dezbătută în mod cât mai complet cu toți actorii relevanți și cu toate părțile interesate. Atragem, de asemenea, atenția asupra faptului că UEFISCDI poate asigura dezvoltarea capacității organizaționale necesare pentru a gestiona fondurile dedicate atât cercetării fundamentale, cât și cercetării aplicative, menținând standarde de performanță și practici de nivel internațional, în baza experienței acumulate până acum. O instituție nouă va avea nevoie de mult mai multe resurse pentru a face acest lucru și maximizează riscul apariției de erori sau practici neconforme cu aceste standarde. Nu în ultimul rând, solicităm Ministerului Educației și Cercetării Științifice să facă public modul în care se dorește organizarea finanțării pe exercițiul 2014 – 2020, precum și o evaluare a modului în care lucrurile s-au desfășurat până acum. Aceste clarificări sunt indispensabile pentru un dialog real și de profunzime, față de discuțiile superficiale purtate până acum în spațiul public.

Fundația CAESAR și LSRS, alături de ANOSR, CTR și SAR au lansat o petiție comună, prin care cer reprezentanților noștri aleși să nu divizeze UEFISCDI în mai multe structuri separate și să se asigure că orice modificări viitoare ale sistemului de învățământ sunt introduse cu respectarea tuturor etapelor care se impun, inclusiv cu desfășurarea de consultări publice prealabile și pe o perioadă suficient de mare cu toți actorii relevanți. Această petiție poate fi consultată prin accesarea următoarei pagini web: http://www.fundatiacaesar.ro/petitie/; ea va rămâne deschisă pentru semnare până în ziua de 15 aprilie, dată la care va fi trimisă – în format tipărit și cu toate semnăturile aferente – către Ministerul Educației și către Senatul României. Transmitem pe această cale un apel către toți cei interesați de dezvoltarea României pe termen mediu și lung să semneze petiția și să-și afirme sprijinul pentru una dintre puținele agenții guvernamentale care s-au ridicat la înălțimea standardelor publice de eficiență și de transparență.

Suntem convinși că reprezentanții noștri aleși vor răspunde favorabil la cerința noastră, a Comisiei Europene și a tuturor semnatarilor petiției de a nu demantela o instituție care funcționează. Totodată, ne exprimăm speranța că viitoarele propuneri de modificare a cadrului legislativ și instituțional aplicabil în învățământ vor fi discutate pe larg cu toți actorii relevanți și cu toate părțile interesate înainte ca acestea să ajungă în etapele decizionale finale.

accesează textul integral aici