office@ctr.ro

 

Noi, reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și grupurilor civice  din România, reunind zeci de mii de copii, tineri și adulți implicați direct în cauzele noastre, sute de mii de beneficiari care participă la activitățile pe care le derulăm constant și reprezentând interesele a milioane de români, am hotărât să ne asumăm, împreună, susținerea celei mai ambițioase mișcări sociale din lume: Ziua de Curățenie Globală.

De ce ne asumăm această mobilizare pentru România?

Planeta nu are un plan B. Deșeurile nu țin cont de granițe, iar problemele de mediu afectează întreaga Planetă. Impactul acestor deșeuri asupra biodiversității este uriaș. Peste 90% din daunele cauzate faunei sălbatice marine prin deșeuri produse de oameni, se datorează materialelor plastice, conform ultimului raport[1] realizat de World Wide Fund for Nature.

Un român produce anual 254 kg de deșeuri menajere pe an și mai puțin de 10% sunt reciclate, în vreme ce media UE este de 28%, potrivit celor mai recente date ale organismului Uniunii Europene pentru statistică, Eurostat.[2] Restul ajunge în cea mai mare parte în natură, în gropi de gunoi supraîncărcate, care contribuie la contaminarea aerului, apei și a solului, și la alterarea sănătății și calității vieții, atât a oamenilor, cât și a celorlalte viețuitoare.

Prin campania “Ziua de Curățenie Națională” organizată în România, în urma înregistrării mormanelor de gunoi neconforme pe Harta Deșeurilor, s-au colectat 18 000 tone de deșeuri.

România întârzie să adopte instrumente relevante privind gestionarea deșeurilor, iar din 2020, dacă nu va putea atinge o rată a reciclării de 50%, țara va fi pasibilă de sancțiuni de până la 200.000 de euro pe zi și chiar tăierea fondurilor UE pentru protecția mediului.

Țara noastră este pe ultimele locuri din Uniunea Europeană și la capitolul cetățenie activă, doar 3.2% dintre români implicându-se în acțiuni de voluntariat sau inițiative civice, în timp ce media europeană este peste 19%.[3]

Credem că în contextul Centenarului, an în care societatea este mai divizată și polarizată ca niciodată, ar trebui să fim uniți și să cooperăm pentru a construi România de mâine. Avem nevoie de o acțiune pozitivă, care să ne ajute să luptăm pentru aceeași cauză, indiferent de gen, etnie, venituri, religie, orientare politică sau sexuală.

 Astfel, noi, organizațiile, ca parte a societății civile, ne dorim ca împreună să contribuim la cel mai mare exercițiu de mobilizare comunitară care a avut loc până acum în România și  în lume. Scopul nostru este de a pune bazele unei mase critice de cetățeni care își asumă implicarea civică ca valoare fundamentală.  Împreună ne propunem să schimbăm felul în care România va arăta în următorii ani.  Protecția mediului trebuie să constituie o prioritate, iar noi trebuie să contribuim la ce se întâmplă în prezent, deoarece noi vom fi cei ce vom simți impactul deciziilor de azi.

15 septembrie va marca cea mai mare acțiune civică pașnică din istoria omenirii, când 5% din populația planetei va ieși la curățenie. România va fi una dintre cele 150 de țări care s-au alăturat mișcării “Let’s Do It!”.

Ne vom uni forțele pentru a coagula organizațiile pe care le reprezentăm pe plan local, pentru a contribui la conturarea Hărții Deșeurilor, pentru a mobiliza toți actorii din societate în vederea susținerii campaniei, pentru a aduce cauza noastră în atenția comunităților din care facem parte și în final și pentru a mobiliza 1 milion de români care să participe la această acțiune.

Cu speranță și încredere că împreună vom construi România la care visăm,

 Partenerii strategici (inițiatori)

Asociația Viitorul în Zori (Let’s Do It, Romania!)

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)

Asociația Internațională a Studenților la Științe Economice și Comerciale (AIESEC)

Asociația Studenților Europeni (AEGEE)

Junior Chamber International (JCI)

Grupul PONT

Consiliul Național al Elevilor (CNE)

Consiliul Tineretului din România(CTR)

Organizația Națională Cercetașii României

Federația VOLUM

Consiliul Tinerilor Instituționalizați (CTI)

Asociația Young Initiative

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC)

World Wide Fund for Nature Romania (WWF)

Erasmus Student Network Romania (ESN)

Group of the European Youth for Change (GEYC)

Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România

Fundația LEADERS

Uniunea Organizațiilor Studenților Maghiari din România

SEMNEAZĂ AICI!

[1] Out of the Plastic Trap: Saving the Mediterranean from plastic pollution

[2] The EU Environmental Implementation Review (EIR) package

[3] European Commission Eurostat Products_Participation in formal or informal voluntary activities or active citizenship

Close Menu