Ce i-am transmis marți noului Ministru al Tineretului și Sportului, Ioana Bran

CTR s-a întâlnit marți, 6 februarie, cu Ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran și cu Secretarul de stat pe probleme de tineret, Gabriela Podașcă. În cadrul întâlnirii, conducerile CTR și MTS au căzut de acord asupra necesității continuării demersurilor de adoptare a legii tineretului, precum și a bunei colaborări avute în contextul programului „Capitala Tineretului din România” și a pregătirilor pentru Președinția României la Consiliul Uniunii Europene.

Întâlnirea a avut loc la invitația noului Ministru al Tineretului și Sportului, care și-a propus să cunoască cele mai importante structuri de tineret și prioritățile acestora. Consiliul Tineretului din România a transmis ca principale obiective legislative pentru această sesiune parlamentară adoptarea legii tineretului, ținând cont inclusiv de observațiile CTR și ale Consiliului Economic și Social, precum și modificarea legii privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret, respectiv a Municipiului București și a Fundației Naționale pentru Tineret. Totodată, reprezentanții CTR au susținut importanța întăririi poziției MTS în procesul de dezvoltare a politicilor publice pentru tineret la nivelul Guvernului prin convocarea periodică a Consiliului Interministerial pentru Tineret și invitarea principalelor structuri de tineret la ședințele acestuia, în funcție de tematica discutată. De altfel, crearea unei viziuni unitare referitoare la politicile guvernamentale cu impact asupra tinerilor și existența unui ministru care are acest rol este unul din angajamentele făcute de partidele politice care și-au asumat susținerea Rezoluției Tinerilor – PSD, PNL, ALDE și PMP, care și-au asumat susținerea documentului ca atare, plus USR, care și-a asumat colaborarea pe tematicile prevăzute de acesta. Nu în ultimul rând, CTR a atras atenția că regulamentul Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret trebuie să asigure caracterul consultativ al structurii și implicit reflectarea diferitelor opinii exprimate în cadrul ședințelor, evitând erijarea acestuia într-o structură de reprezentare – sectorul de tineret își construiește propriile structuri de reprezentare, acesta nefiind un atribut al statului.

În contextul parteneriatului dintre CTR și MTS pentru implementarea programului „Capitala Tineretului din România”, CTR a propus o colaborare mai strânsă pentru multiplicarea de bune practici generate în contextul programului și a bunelor practici legate de politici locale pentru tineret în general. MTS a anunțat că, în contextul parteneriatului, bugetul DJST Maramureș este mărit semnificativ față de anul precedent, având în vedere că începând cu data de 2 mai Baia Mare va purta titlul de „Capitala Tineretului din România”, titlu deținut în acest moment de Bacău.

Discuțiile au continuat cu pregătirile pentru Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, inclusiv referitor la relația cu reprezentanții tinerilor de la nivel european, activitatea pe plan național și nevoile pentru implicarea corespunzătoare a României în acord cu prevederile strategiei de tineret a Uniunii Europene. Reprezentanții CTR au atras atenția și asupra faptului că diferite inițiative parlamentare sau ale altor ministere referitoare la legislația care reglementează funcționarea ONG-urilor și finanțarea activității acestora pot complica semnificativ relația organizațiilor de tineret cu autoritățile publice, în cazul în care vor fi adoptate prevederi nocive funcționării lor sau vor duce la o birocratizare excesivă.

„Anul 2017 a adus progrese importante pentru crearea un cadru mai bun pentru dezvoltarea politicilor pentru tineret la nivel național și local, o bună parte, cum e cazul adoptării unei noi Legi a tineretului, nefiind însă finalizate. Ne bucură faptul că Ministrul Ioana Bran este hotărâtă să continue pașii importanți făcuți în 2017 în acest sens, precum și alte proiecte majore la care am colaborat cu MTS. Simțim, în plus, nevoia ca măsurile adoptate de Guvern în ansamblul său și care au impact asupra tinerilor să aibă în spate o viziune unitară și o strategie bine definită, iar Ministerul Tineretului și Sportului trebuie să joace un rol mult mai important în acest sens. Anul 2018 va fi hotărâtor pentru modul în care vom reuși să fructificăm oportunitatea dată de exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în 2019 și MTS este dator să se ridice la înălțimea așteptărilor – și provocărilor – pe care le are în față. CTR va continua să fie un partener solid în acest sens și va susține orice demers constructiv al MTS.” – Mihai Dragoș, Președinte CTR

Post Media Link

Stefania Ciuraru