Author Archives: Mihai Dragos

Tinerii nu vor gratiere de urgenta

Tinerii nu vor grațiere „de urgență”

Update: Comunicatul de presă emis de CTR, ANOSR și CNE a fost semnat și de Comisia Națională de Tineret a Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” (CNT Cartel Alfa), Convenția Națională a Fundațiilor pentru Tineret (CNFT), Consiliul Tinerilor Instituționalizați (CTI), European Law Students’ Association Romania (ELSA România) și mai multe organizații locale, precum Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, Asociația pentru Află mai mult [...]

Reacțiile partidelor politice la Rezoluția Tinerilor

Reprezentanții principalelor organizații de tineret din România au avut în perioada 28 Noiembrie – 6 Decembrie întâlniri la nivel de (co)președinte cu 5 partide politice care participă la alegeri, în ordinea întâlnirilor – Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), Partidul Național Liberal (PNL), Partidul Mișcarea Populară (PMP), Partidul Social Democrat (PSD) și Uniunea Salvați România (USR). Aceștia au solicitat partidelor politice să își asume prioritățile cuprinse Află mai mult [...]

partide-copy

Mișcarea de tineret nu s-a aliat cu niciun partid

Mișcarea de tineret nu s-a aliat cu niciun partid politic. Coaliția de organizații care a inițiat Rezoluția Tinerilor a solicitat întâlniri cu toți șefii de partide politice pentru discutarea priorităților tinerilor. Partidele care au dorit să își asume implementarea priorităților din Rezoluție au semnat un protocol de colaborare în acest sens. Până acum au semnat Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Mișcarea Populară Află mai mult [...]

Summitul Tinerilor

Prioritățile tinerilor, discutate cu liderii partidelor politice

Update (marți, 6 decembrie): o delegație a organizațiilor care au inițiat Rezoluția Tinerilor s-a întâlnit cu delegația Partidului Uniunea Salvați România, condusă de președintele Nicușor Dan. USR nu a dorit să semneze protocolul în forma propusă, care presupune susținerea Rezoluției Tinerilor în întregime, însă și-a asumat printr-o declarație scrisă prevederile referitoare la colaborarea constantă cu organizațiile de tineret pentru dezvoltarea de politici publice pentru Află mai mult [...]

YFJ Board 2016-2018

Reprezentanții tinerilor europeni, aleși la Varna

Consiliul Tineretului din România (CTR) a participata în perioada 16 – 20 Noiembrie printr-o delegație formată din președintele Mihai Dragoș și vicepreședinta Patricia Couți, la Varna, la Adunarea Generală a Forumului European al Tineretului (European Youth Forum – YFJ), structura de reprezentare a organizațiilor internaționale de tineret active în Europa și a consiliilor naționale ale tinerilor din 40 țări. Cu această ocazie s-au stabilit prioritățile tinerilor europeni în Află mai mult [...]

klaus-iohannis-ctr-1

Domnule Președinte al României, vă mulțumim!

Cu puțin timp în urmă s-a încheiat Summitul Tinerilor, cel mai important eveniment al mișcării de tineret din România. Dacă până ieri am fost prinși în valul secțiunilor și rezultatelor evenimentului, de astăzi facem un pas în spate, mulțumim celor care au fost alături de noi și ne pregătim să ducem mai departe inițiativele, ideile și entuziasmul care s-au născut în ultimele zile. Începem prin a-i mulțumi Președintelui României, E.S. domnul Klaus Werner Iohannis. În Află mai mult [...]

Summitul Tinerilor

Prioritățile tinerilor pentru viitorul Guvern, stabilite la Timișoara

Reprezentanții celor mai importante organizații de tineret din România s-au întâlnit, au discutat și adoptat la Timișoara Rezoluția Tinerilor, prin care cer Președintelui României, președinților camerelor parlamentului, premierului și președinților partidelor politice o abordare strategică a măsurilor în domeniul tineretului, în acest moment împărțite între prea multe ministere și autorități, necorelate și având de multe ori la bază legislație incompletă sau care nu Află mai mult [...]

images

Reprezentanții elevilor, tinerilor, profesorilor și părinților cer decontarea integrală a navetei elevilor!

Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Bacău, Consiliul Tineretului din România, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar solicită Guvernului României să adopte, în cel mai scurt timp, o Ordonanță de urgență, prin care să revină la decontarea integrală a navetei elevilor, care Află mai mult [...]

Internship Guvernul României 2016

Guvernul nu are bază legală pentru internshipuri

Consiliul Tineretului din România (CTR) atrage atenția că în România nu există bază legală pentru stagiile de adaptare profesională (internshipuri), deși chiar și Guvernul României, începând cu anul 2013, derulează un program denumit de „internship”. Astfel de stagii ar trebui să constituie vechime în muncă, stagiarii să fie incluși în sistemele de protecție socială (asigurări medicale, de șomaj și pensii), să le fie acoperite costurile de trai sau să fie plătiți Află mai mult [...]

Plangere penala CES - selectie

CTR a depus plângere penală referitor la blocajul Consiliului Economic și Social

Consiliul Tineretului din România a depus astăzi la Parchetul General o plângere penală împotriva persoanelor care blochează funcționarea legală a Consiliului Economic și Social, structură a cărui plen și conducere își mențin funcțiile, primesc în continuare indemnizații și avizează legi, deși perioada mandatului acestora a fost depășită deja cu peste doi ani. Consiliul Economic și Social este organism consultativ al Parlamentului și Guvernului, prevăzut la art. 141 Află mai mult [...]