Author Archives: Paul Ispas

CTR_omulet[640x640px][RGB][2016]

CTR le cere autorităților locale asumare pentru soarta tinerilor

Update: La solicitarea Prim-ministrului Sorin Grindeanu, la sfârșitul lunii martie Ministerul Afacerilor Interne le-a solicitat prefecților să intervină pentru cunoașterea și respectarea Legii Tinerilor de către consiliile județene și primăriile reședință de județ. Intervenția ar putea duce la alocarea de fonduri pentru tineret în județe și municipii reședință de județ în care acest lucru nu se întâmplă fie de la începutul anului, fie în urma unor rectificări bugetare, iar prefecții pot ataca în contencios administrativ bugetele care nu respectă prevederile legale. Implicarea Guvernului a fost obținută cu sprijin din partea Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Social. Vom reveni cu mai multe informații!

Consiliul Tineretului din România atrage atenția că și în acest an o mare parte din consiliile județene și primăriile reședință de județ nu au ținut cont în elaborarea proiectelor de bugete locale de obligația constituirii „Fondului destinat activităților de tineret” și nici nu implementează procedurile de consultare a organizațiilor de tineret prevăzute de lege. În acest sens, CTR a solicitat oficial Guvernului să intervină prin prefecți pentru asigurarea respectării legii de către autoritățile locale vizate.

Liderii principalelor partide politice și-au asumat în Noiembrie printr-un protocol semnat de (co)președinți susținerea Rezoluției Tinerilor (PSD, PNL, ALDE și PMP), respectiv, printr-o declarație, colaborarea cu sectorul de tineret pe temele prevăzute în document (USR). Nevoia unei implicări mai mari a autorităților locale în dezvoltarea de politici și măsuri adresate tinerilor, precum și necesitatea consultării organizațiilor de tineret sunt printre prioritățile vizate. Astfel, CTR le-a solicitat și partidelor politice menționate să susțină, prin reprezentanții lor în consiliile județene și locale, aplicarea legii.

Federația a trimis și cereri în baza legii 544/2001 referitor la modul de aplicare a Legii Tinerilor de către primării și consilii județene, în cursul zilei de azi, prin aplicația „Ia Statul la Întrebări” a Societății Academice din România. Răspunsurile primite vor fi centralizate și publicate în luna Aprilie, sub forma unui raport.

De asemenea, CTR susține organizațiile locale în eforturile pe care le fac pentru a obține implicarea autorităților locale în susținerea programelor de tineret, prin Conectorii din rețeaua națională „Povestea Generației Tale”.

„Soarta tinerilor depinde foarte mult și de deciziile luate la nivelul Guvernului și Parlamentului, dar și de modul în care se implică primăriile și consiliile județene. Din păcate, de cele mai multe ori acestea nu au departamente sau direcții de specialitate, nu au strategii clare prin care să ajute tinerii să se dezvolte și să dezvolte la rândul lor comunitatea în care trăiesc. Se pot face programe de formare, tinerii pot obține o calificare, o meserie, pot fi ajutați să își dezvolte afaceri, să dezvolte un regim de viață sănătos, să se perfecționeze în domeniile în care sunt talentați, să organizeze festivaluri culturale. Sunt multe moduri prin care energia tinerilor și potențialul lor pot fi puse în valoare, însă din păcate majoritatea primăriilor și consiliilor județene nu respectă nici măcar prevederile legale de bază ce țin de alocarea unor sume pentru activități de tineret și de funcționarea unor mecanisme de consultare a tinerilor și a organizațiilor lor.” – Mihai Dragoș, Președintele Consiliului Tineretului din România

Întregul demers este o continuare a proiectului „Tineri pentru democrație: transparență și bună guvernare în alocarea și gestionarea fondurilor pentru tineret la nivelul autorităților locale”, prin care s-a obținut o creștere de aproximativ 3.5 milioane a fondurilor alocate de autorități locale pentru programe de tineret în 2016 față de 2015. Proiectul a fost inițiat în 2015 de Centrul pentru Politici Educaționale în parteneriat cu Societatea Academică din România și Consiliul Tineretului din România și finanțat în perioada 2015 – 2016 prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Link-uri utile:

Ia statul la întrebări – locul unde pot fi vizualizate cererile de informații publice și răspunsurile primite

1. CTR_solicitare implicare prefecti

2. CTR- Propunere implicare PSD

3. CTR-Propunere implicare PNL

4. CTR-Propunere implicare USR

5. CTR-Propunere implicare ALDE

6. CTR-Propunere implicare PMP

parlament1

Elevii trebuie reprezentați în toate consiliile de administrație a școlilor

Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Tineretului din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar și Federația Sindicatelor din Educație ,,Spiru Haret” solicită Parlamentului României modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 81/2016, care limitează dreptul elevilor de a participa la luarea deciziilor, principiu enunțat de Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Actuala formă a Ordonanței, aflată în dezbatere parlamentară prevede eliminarea dreptului de vot al reprezentantului major al elevilor în consiliul de administrație din învățământul profesional și tehnic și eliminarea reprezentantului consiliului elevilor de la ședințele consiliului de administrație al unității de învățământ preuniversitar.

La nici doi ani de la publicarea în data de 5 mai 2015 în Monitorul Oficial a Legii nr. 95/2015, ce prevede că un loc cu drept de vot din cota rezervată părinților va fi repartizat unui reprezentant al elevilor care a împlinit 18 ani, Guvernul a emis o ordonanță de urgență ce contravine principiului respectării dreptului la opinie al elevului ca beneficiar direct al sistemului de învățământ, enunțat de art. 3, lit. u) din Legea nr. 1/2011. Considerăm imperioasă implicarea elevilor în procesul decizional, în întreg învățământul preuniversitar secundar superior și terțiar non-universitar, drept care punctăm faptul că Legea educației naționale nu distinge, din punctul de vedere al reprezentantului major al elevilor în consiliul de administrație, învățământul profesional și tehnic. În consecință, deducem că ar trebui ca toate consiliile de administrație ale unităților de învățământ unde există elevi ce au împlinit 18 ani să aibă în componență, ca membru cu drept de vot, un reprezentant major al elevilor.

Mai mult decât atât, obiectivul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 81/2016, așa cum se desprinde din preambul, vizează o consolidare a reglementărilor ce privește învățământul dual, iar în acest context este bine-cunoscut faptul că programa este mult mai centrată la nivel decizional, astfel încât se impune consultarea elevilor în scopul identificării necesităților și priorităților lor. Prin urmare, eliminarea reprezentantului elevilor din consiliile de administrație nu face decât să pericliteze respectarea conceptului de centrare a învățământului pe principalul beneficiar.

În schimb, milităm pentru o reevaluare a ponderii partenerilor educaționali prezenți în procesul decizional, printr-o distribuție mai echitabilă a membrilor cu drept de vot din consiliile de administrație, astfel încât elevul să aibă un cuvânt real de spus și să participe efectiv la luarea deciziilor, fapt ce ar fi un pas înainte în vederea susținerii unui sistem de educație modern.

,,Cerem Parlamentului României să modifice actuala formă a Ordonanței de Urgență a Guvernului 81/2016 prin reacordarea dreptului de vot al elevului major în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ profesional și tehnic, așa cum este prevăzut deja în Legea 95/2015. Într-adevăr, prezența agenților economici în forul de decizie al școlilor cu profil tehnic și profesional este importantă, însă haideți să prioritizăm interesele sistemului educațional, în detrimentul intereselor financiare. Totodată, solicităm public susținerea Guvernului României pe această temă, considerând imperios sprijinul acestuia în soluționarea problemei legislative amintite.” – Vlad Ștefan, Președinte al Consiliului Național al Elevilor.

CTR Omulet[640x640px][RGB][2016]

Elevii și tinerii solicită competență și integritate pentru directorii de școli și eliminarea numirilor politice

Consiliul Național al Elevilor și Consiliul Tineretului din România solicită Ministerului Educației Naționale să garanteze reluarea concursului pentru directori pentru funcțiile vacante în vara acestui an și, totodată, să le anunțe într-un termen rezonabil.

În același timp, cele două organizații au aflat cu dezamăgire de decizia  ministerului de a reveni la starea de fapt de dinaintea Metodologiei de concurs, prin care directorii erau numiți de către Inspectoratele Școlare Județene, aspect care nu asigura transparența numirii și nici gradul de profesionalism și pregătire a profesorului desemnat pentru a ocupa funcția de director al unei unități de învățământ. Din nefericire, inspectoratele au tergiversat procesul de numire al directorilor conform Metodologiei, nerespectând procedura conform căreia directorii care nu au promovat examenul să nu mai poate să ocupe această funcție.

Este imperios ca acele cadre didactice care nu s-au prezentat la concurs sau care au picat examenul să nu mai poată ocupa funcția de director, eliminându-se astfel  incompetența sau impostura managementului școlii. Totodată, în cazul școlilor fără directori, propunerea unei persoane care să ocupe această funcție ar trebui făcută de unitatea de învățământ, nu de Inspectoratele Școlare Județene, pe criterii arbitrare, deloc transparente, care nu garantează gradul sporit de profesionalism, necesar administrării unei unități de învățământ. De asemenea, dacă se dorea modificarea Metodologiei de Concurs, procedural, trebuia modificat Ordinul Ministrului, nu trimiterea unei adrese, care să incite Inspectoratele la încălcarea Metodologiei în vigoare.

,,Pe lângă încălcarea procedurală a Metodologiei de concurs, aspectul stringent de care ne temem sunt numirile politice ale directorilor. Până la demararea concursurilor în anul precedent, o mare parte dintre unitățile de învățământ din România au avut parte de directori lipsiți de responsabilitate, care în loc să administreze școala, răspunzând nevoilor și intereselor educației, rămâneau servili în fața intereselor de partid.” – Președintele Consiliului Național al Elevilor, Vlad ȘTEFAN

,,Solicităm Ministerului ca Inspectoratele Școlare Județene care au încălcat Metodologia anterior trimiterii adresei să fie sancționate. Totodată, solicităm imperios ca în vară să aibă loc concursuri pentru posturile vacante, anunțate și organizate într-un termen rezonabil și corespunzător.” – Vicepreședintele Consiliului Tineretului din România, Horia Șerban ONIȚA.

Burse Sociale nu Pensii Speciale

Burse duble pentru studenți și transport gratuit

Un prim pas din Rezoluția Tinerilor s-a împlinit. Bursele pentru tineri au crescut de la 83 de lei la 201 de lei. ANOSR, membru al CTR, este organizația care a susținut acest demers și, în acest sens, redăm comunicatul lor mai jos. Sperăm că și celelalte propuneri din Rezoluția Tinerilor, asumate de partidele guvernamentale în campania electorală, să se concretizeze la fel de bine și la fel de repede.

 

În urma demersurilor Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care fondul pentru bursele studenților crește de la 83 la 201 lei/student bugetat/lună, iar studenții vor beneficia de transport gratuit pentru călătoriile cu mijloacele de transport feroviar, pentru toate categoriile de trenuri.

În data de 3 octombrie 2016, ANOSR a lansat campania Viitorul Implică Studenții, alături de 15 obiective pentru dezvoltarea învățământului superior românesc pe care le-a propus tuturor partidelor politice și candidaților la alegerile parlamentare pentru a fi asumate și incluse în programele lor. Printre aceste obiective se număra și „creșterea fondului pentru burse studențești pentru anul 2017 până la o valoare de cel puțin 201,6 lei/lună/student bugetat”. Această solicitare se regăsește și în propunerile ANOSR pentru Legea bugetului de stat pentru anul 2017, propunând o creștere cu 321.583.900 lei (142,89%) a fondului total pentru burse față de suma alocată în anul 2016.

De asemenea, încă din ianuarie 2016 ANOSR a avut mai multe demersuri prin care a solicitat acordarea de reducere pentru studenți la transportul feroviar cu minimum 50% și eliminarea cupoanelor de călătorie.

În ședința Guvernului României din data de 06.01.2016 a fost adoptată o Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal bugetare, precum și pentru modificarea unor acte normative, prin care Legea Educației Naționale nr. 1/2011 este modificată astfel încât cele două măsuri mai sus menționate să intre în vigoare.

ANOSR este singura structură care a militat constant pentru creșterea bugetului educației și pentru acordarea de drepturi și facilități pentru studenți, iar actuala creștere a fondului de burse se bazează pe propunerile federației în acest sens, fiind exact suma solicitată de studenți. De asemenea, ANOSR a fost prima structură care, începând de acum un an, a adus pe agenda publică problema facilităților acordate studenților pentru călătoriile cu mijloacele de transport feroviar.

Salutăm decizia de astăzi a Guvernului României și sperăm să regăsim reflectat și în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2017 creșterea fondului de burse la 201 lei/student bugetat/lună, acest lucru presupunând o majorare a fondului total de burse cu peste 300 de milioane de lei față de anul 2017, până la un total de 546 de milioane de lei (546.638.400 lei). Așadar, după adoptarea Legii bugetului de stat pentru anul 2017universitățile de stat din România ar trebui să mărească valoarea burselor acordate sau să acorde un număr mai mare de burse studenților, cel târziu din semestrul al doilea al acestui an universitar

De asemenea, în vederea asigurării unui sistem de educație echitabil, solicităm Guvernului României să modifice și Hotărârea de Guvern privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru elevii, studenții și cursanții din învățământul de stat. Astfel, propunem ca cel puțin 30% din fondul total pentru burse să fie alocat către bursele acordate pe criterii sociale, reglementarea posibilității universităților de a acorda studenților proveniți din categorii defavorizate masă la cantină și cazare în cămine în regim gratuit, dar și stabilirea de prevederi clare la nivel național în legătură cu modul în care se acordă aceste forme de sprijin pentru studenți, astfel încât sistemul de burse studențești să fie unul clar și unitar la nivel național. ANOSR a transmis o propunere în acest sens către Ministerul Educației Naționale încă din luna iulie 2016.

 „Este un moment istoric pentru studenți. Apreciem faptul că noul Guvern al României își respectă asumările din campania electorală și sperăm că acest lucru să se întâmple și de acum încolo. De asemenea, considerăm că această creștere a fondului de burse ar trebui să se reflecte în principal în bursele sociale și că acest guvern își va asuma și revizuirea Hotărârii de Guvern care reglementează acordarea burselor. Desigur, ne dorim și ca gratuitatea pentru transportul feroviar să se acorde studenților cât mai facil, într-un mod cât mai puțin birocratic.

ANOSR va continua să monitorizeze activitatea Guvernului României și implementarea asumărilor din campania electorală, dar și să vină cu propuneri constructive pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ din România. Așteptăm cu interes să vedem care va fi bugetul educației pentru anul 2017.” – Vlad D. Cherecheș, președinte ANOSR

 

internship-gov-wide

Internshipurile Guvernului nu respectă legislația muncii

Reprezentanții tinerilor atrag atenția că prin Programul Oficial de Internship al Guvernului României, derulat începând cu anul 2013, s-a instituit o formă de „angajare” în care tinerii care lucrează pentru diferite instituții nu beneficiază de vechime în muncă, asigurări de sănătate și șomaj pe perioada activității, fapt care contravine legislației muncii. Consiliul Tineretului din România (CTR), Organizația de Tineret a Blocului Național Sindical (OT BNS), Alianța Națională a Organziațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) consideră necesară crearea unui cadru legal adecvat pentru astfel de programe, însă le cer partidelor politice și premierului Dacian Cioloș garanții că vor fi asigurate aceste drepturi stagiarilor, înainte de a susține și de a se implica în inițiative concrete de reglementare în acest sens.

 

Programul de internship al Guvernului României se derulează începând cu anul 2013, iar în ultimii doi ani stagiarii au fost retribuiți sub forma unor burse, fără plata taxelor și contribuțiilor aferente și, implicit, fără recunoașterea vechimii în muncă și fără ca stagiarii să beneficieze de asigurări de sănătate și șomaj. Ca urmare a neregulilor constatate, Consiliul Tineretului din România a depus sesizări la Inspecția Muncii și la Curtea de Conturi a României și cere sancționarea instituțiilor implicate. Organizația arată că stagiarii nu au semnat contracte de voluntariat sau de muncă, ci contracte „nenumite”, nespecifice și care nu pot fi aplicate unei relații de tipul celei dintre stagiari și Guvern. De asemenea, acestor stagii nu li se pot aplica prevederile aferente practicii pentru elevi și studenți, nefiind vorba de o practică prevăzută în programa școlară/universitară.

 

„Guvernul ar trebui să dea exemplu în materie de respectare a drepturilor angajaților și colaboratorilor săi. Prin neplata taxelor datorate, guvernul a ținut tinerii care au lucrat acolo lipsiți de o serie de drepturi extrem de importante.  Vedem că tot mai multe instituții și chiar și companii private au devenit interesate în a derula programe similare și ne temem că „edițiile” locale ar putea completa abuzurile sesizate și cu altele noi. În timp, tinerii ar putea ajunge să lucreze 3, 6 sau chiar 12 luni în astfel de condiții și această practică ar putea fi legiferată ca atare, în locul elaborării unei inițiative care să îi protejeze corespunzător, în acord cu recomandările europene în domeniu. Vor ajunge să lucreze, dar să nu poată beneficia de consultații gratuite la medic, de medicamente compensate și nici măcar de recunoașterea vechimii în muncă. Preferăm să sesizăm organele de control acum și să ne asigurăm că fenomenul nu se mai răspândește până la crearea unui cadru legal adecvat.” – Mihai Dragoș, Președintele Consiliului Tineretului din România

 

CTR, OTBNS, ANOSR și CNE menționează că a fost lansată o invitație de către Cancelaria Prim-ministrului la consultări în vederea pregătirii unui document de poziție pe tema unei legi a stagiilor profesionale, însă vor participa și vor susține acest demers doar în măsura în care sunt asumate mai întâi o serie de principii clare de lucru. Astfel, organizațiile îi solicită Premierului Dacian Cioloș să își asume public că stagiile profesionale vor fi plătite și că stagiarii vor beneficia de asigurare de sănătate, de șomaj și de recunoașterea vechimii în muncă acumulată prin aceste stagii.

 

„Considerăm că tinerii care efectuează un stagiu de practică trebuie sa beneficieze de protecție socială ca orice salariat din România. Tranziția de la școală la viața activă este un proces dificil pentru tinerii din ziua de azi, iar parcurgerea unui stagiu de practică care nu ii oferă asigurare medicală, de șomaj și nu îi recunoaște vechimea în muncă va avea un efect negativ în procesul de angajare al tinerilor, care deja au o părere formată despre locurile de muncă din țară și îi va încuraja tot mai mult să își caute contracte de muncă în străinătate. Susținem adoptarea unei legi a stagiilor de practică dacă Guvernul condus de domnul Dacian Cioloș își va asuma public cerințele noastre legate de protecția socială adecvată pentru contractele stagiilor de practică.” – Ciprian Văcaru, Președintele Organizației de Tineret a Blocului Național Sindical

 

„Programul de internship al Guvernului României, la fel ca orice altă inițiativă similară, este binevenit și cu siguranță sprijină tinerii în a acumula experiență profesională. Totuși, acest program reflectă foarte bine problemele cu care se confruntă studenții atunci când vor să urmeze un astfel de stagiu de practică/internship. La fel cum nici guvernul nu a garantat tinerilor stagiari asigurare medicală, de șomaj sau recunoașterea stagiului ca vechime în muncă în niciunul dintre cei 4 ani ai proiectului, deși aceștia au avut o activitate intensă în folosul instituțiilor guvernamentale, nici alți angajatori nu asigură aceste drepturi fundamentale studenților și, de multe ori, doar „se folosesc” de ei. E necesar ca toți angajatorii, de stat sau privați, să înțeleagă că tinerii, chiar dacă participă doar la un stagiu de practică, au nevoie să le fie garantate anumite drepturi de bază, iar munca prestată de ei trebuie să conteze ca vechime. De asemenea, aceste aspecte trebuie să fie bine înțelese și de partidele politice, care să sprijine adoptarea unei legislații corespunzătoare în Parlamentul României.” – Vlad-Dan Cherecheș, Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România

 

Nu în ultimul rând, organizațiile atrag atenția că o lege a stagiilor profesionale va trebui să vizeze și persoane fără studii superioare și, de asemenea, să cuprindă reglementări clare atât pentru mediul privat, cât și pentru instituțiile publice.

 

„Cei mai expuși riscului de a accepta să lucreze fără toate beneficiile aferente unui contract de muncă sunt persoanele care nu au absolvit studii superioare, în rândul cărora șomajul este mult mai mare. Totuși, tinerii aflați în această situație ar putea avea foarte mult de câștigat din existența posibilității efectuării unui stagiu profesional, ca tranziție spre un loc de muncă stabil. Susținem nevoia unei astfel de legi, însă în anumite condiții. Trebuie să menționez și că, din păcate, elevii nici măcar nu au fost invitați la consultări” – Vlad Ștefan, Președintele Consiliului Național al Elevilor

anexa-1-institutii-participante-progr-internship

anexa-2-conventie-internship-guvern

sesizare-cconturi-internship

sesizare-itm-internshipuri-guvern

povestea-generatiei-tale-02

Tinerii își iau viitorul în propriile mâini!

Tinerii dornici să ia viitorul generației lor în propriile mâini se pot înscrie până pe 1 Noiembrie pentru a face parte din rețeaua națională „Povestea Generației Tale”. Conectorii selectați vor promova inițiative care ajută tinerii să reușească în viața profesională, în special Laboratorul de Cariere (platformă de e-learning) și vor crea legături între organizații de tineret și primării și consilii județene, pentru ca autoritățile locale să investească mai mult și mai strategic în tineri. Pentru efortul lor, voluntarii din cadrul rețelei vor beneficia de premii lunare de 300 de lei, formare și alte surprize asigurate de inițiatori – Consiliul Tineretului din România, Școala de Valori și Banca Comercială Română.

 

5,48 milioane de tineri, 54 de Conectori

Pentru a deveni Conectori, tinerii trebuie să completeze un formular disponibil pe pagina web a Consiliului Tineretului din România (www.ctr.ro), 54 urmând să fie selectați. Aceștia vor participa la prima sesiune de formare în luna noiembrie, în Timișoara – Capitala Tineretului din România 2016 – 2017. Apoi, timp de patru luni, vor lucra alături de inițiatori și de organizațiile neguvernamentale locale pentru a-și atinge obiectivele. Peste 20.000 de tineri se vor întâlni cu membrii rețelei și, dacă autoritățile locale vor fi convinse să prioritizeze mai mult tinerii, zeci sau chiar sute de mii de tineri și sute de organizații de tineret ar putea beneficia de pe urma inițiativei. În funcție de rezultatele obținute cu sprijinul rețelei de Conectori, inițiatorii ar putea prelungi perioada de implementare.

 

Învățare în afara școlii

Pentru că școala se adaptează prea greu la schimbările din societate, tinerii care vor să aibă succes învață tot mai mult și în afara ei. Laboratorul de Cariere este o platformă de e-learning lansată de Banca Comercială Română în parteneriat cu Școala de Valori, special concepută pentru a încuraja, facilita și consolida legăturile dintre studenți, profesori și specialiști din mediul business din România, astfel încât abilitățile dezvoltate de tineri să fie armonizate cu cerințele existente pe piața muncii. Conectorii selectați vor contribui la cunoașterea și folosirea acestei platforme de către tinerii care vor să facă un pas înainte în pregătirea pentru viitoarea lor carieră.

 

Generația care nu mai acceptă să fie ignorată

Rețeaua de voluntari a Consiliului Tineretului din România și organizațiile partenere au obținut o creștere de 3,5 milioane lei a fondurilor puse la dispoziția organizațiilor de tineret de către primării și consilii județene în 2016, față de anul anterior, printr-un proiect finanțat în cadrul fondului ONG în România. Detalii pot fi găsite pe www.tineripentrudemocratie.cpedu.ro. Suma este echivalentul a peste 50% din fondurile alocate anual de guvern cu același scop. Chiar dacă există progrese, majoritatea autorităților locale continuă să nu investească în tineri și foarte puține au strategii în care să abordeze nevoile acestora în ansamblul lor, fie că vorbim de locuire, educație, mediu sau condiții pentru întemeierea unei familii. Foarte puține consultă într-un mod structurat tinerii pentru a identifica aceste nevoi și a găsi soluții. Conectorii selectați sunt cei care, plecând de la nevoile încă nerezolvate, dar și de la exemplele de succes din 2015 – 2016, vor scrie următorul capitol în evoluția modului în care primăriile și consiliile județene se raportează la tineri.

Ce spun partenerii

 

„Participarea în rețea e o ocazie extraordinară pentru a promova în rândul colegilor de generație inițiative care sunt relevante pentru succesul lor în carieră, dar și pentru a fi în centrul relației dintre structura națională de reprezentare a tinerilor, Consiliul Tineretului din România, organizațiile neguvernamentale și autoritățile locale. Trebuie spus că inițiativele de care se vor ocupa Conectorii sunt deja rețete de succes, atât Laboratorul de cariere cât și rețeaua de voluntari coordonată de CTR au obținut rezultate importante. Conectorii trebuie să vină cu dorința de a învăța, cu ambiție și entuziasm și sunt sigur că vor fi încântați de rezultate, la finalul proiectului. E o ocazie pe care mi-ar fi plăcut și mie să o am acum câțiva ani și sunt foarte încântat că acum putem să o oferim, alături de partenerii noștri, celor interesați.” – Mihai Dragoș, Președinte al Consiliului Tineretului din România

 

„Laboratorul de Cariere este spațiul în care tinerii sunt incitați la curiozitate, la cunoaștere, la auto-descoperire, la interacțiune și la conflict pozitiv bazat pe idei constructive referitoare la carieră și la oportunitățile pe care le oferă piața muncii. Laboratorul de Cariere este universul în care ca tinerii își pot lansa ideile, pot adresa întrebări și afla răspunsuri, unde pot „sparge” miturile despre anagajabilitate. În acest microsistem ei pot explora tărâmurile necunoscute ale interacțiunii cu oamenii din companii, cu cei din mediul public dar și cu cei din ONG-uri. Aici ei pot lucra împreună unii cu ceilalți, pot colabora pe proiecte naționale, pot experimenta la propriu ce înseamnă a fi intern într-o corporație, voluntar într-un proiect, angajat al unei instituții, un simplu vizitator pe plaiurile „afacerezei” sau doar un descoperitor de noi abilități și integrator de competențe necesare unui candidat râvnit de angajatori.” Silvia Bogdan, Coordonator Program Laboratorul de Cariere

 

„România se confruntă cu o problemă serioasă de integrare a tinerilor pe piața muncii, iar noi, BCR, considerăm că este de datoria noastră să investim în educația pentru angajabilitate și să-i sprijinim, astfel, pe tinerii absolvenți să înceapă o carieră cu dreptul. Prin platforma Laboratoruldecariere.ro îi ajutăm să se conecteze cu mediul de business și le oferim instrumente inovatoare de îndrumare în carieră și acumulare de abilități și competențe care să îi ajute să-și găsească mai repede jobul potrivit. Credem în entuziasmul, dedicarea și ideile inovatoare ale tinerilor și ne bucurăm că le putem oferi cadrul și resursele pentru a-și găsi jobul care să-i împlinească și să îi pună în valoare la maximum. Ne onorează parteneriatul cu Consiliul Tineretului din România și suntem alături de ei pentru a aduce plusvaloare în viața tinerilor prin proiectele pe care le derulăm.” Nicoleta Deliu, Șef Departament, Departamentul Comunicare Corporativă și Afaceri Comunitare

Mihai Dragos 2

Consiliul Tineretului din România are o nouă echipă de conducere!

Adunarea Generală a Consiliului Tineretului din România (CTR) l-a reales marți, 5 Iulie, pe Mihai Dragoș în funcția de Președinte al structurii. În primul mandat al lui Dragoș, CTR a convins Ministerul Tineretului și Sportului să susțină modificări importante ale legii tinerilor, acestea urmând să fie transmise în perioada următoare Parlamentului pentru adoptare. Structura este unul din inițiatorii programului „Capitala Tineretului din România” și a înființat de asemenea o rețea de monitori județeni care au obținut suplimentări ale fondurilor alocate de primării și consilii județene pentru activități de tineret de peste 3 milioane de lei, sumă mai mare decât linia „activități de tineret” din bugetul Guvernului. Mihai Dragoș a fost desemnat în 2015, cu sprijin larg din partea sectorului neguvernamental de tineret, să participe în plenul Consiliului Economic și Social în camera reprezentanților organizațiilor societății civile.

Alături de Mihai Dragoș, din echipa de conducere a CTR pentru următorii doi ani fac parte și vicepreședinții Ștefania CIURARU (președintă AEGEE București), Patricia COUȚI (fostă coordonatoare a Departamentului de politici de tineret din Federația Share, coordonatorii programului „Cluj – Capitala Europeană a Tineretului 2015”), Horia ONIȚA (președinte al Consiliului Național al Elevilor), Doina OPREA (vicepreședintă CTR și secretar al Fundației pentru Tineret a Municipiului București), Cristi POPESCU (fost membru în Biroul de Conducere al Organizației Europene a Studenților), Ciprian VĂCARU (vicepreședinte al Organizației de Tineret a Blocului Național Sindical) și Eugeniu VASILESCU (membru al fundației „Centrul Român pentru Educație și Democrație”).

Cu ocazia Adunării Generale, Organizația Națională „Cercetașii României”, Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș și Asociația Elevilor din Constanța (din partea unei rețele de organizații din județ) au devenit membri ai Consiliului Tineretului din România.

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), organizație membră CTR, a fost gazda evenimentului. Cu această ocazie, liderii celor mai importante organizații de tineret din România au asistat și la ceremonia prin care Consiliul Europei a acordat certificatul de calitate pentru centre de tineret Casei Tineretului din Timișoara, aflată în proprietatea și administrarea FITT – aceasta devenind astfel unul din cele 8 centre de tineret din toată Europa care au această recunoaștere.

„Sectorul neguvernamental de tineret devine tot mai puternic, iar CTR și organizațiile sale membre au un rol major în acest proces. Mai avem însă foarte mult de lucru pentru a ne asigura că tinerii au într-adevăr șansa unui viitor decent în România și că fenomenele dezastruoase precum abandonarea studiilor, șomajul crescut sau plecarea din țară nu compromit viitorul societății. Mă bucur că am alături o echipă cu experiență bogată și diversă în noul mandat și am încredere că în acești doi ani vom reuși să marcăm pași importanți făcuți pentru tineri și pentru organizațiile de tineret din țară.” – Mihai Dragoș, Președinte CTR

proiect_TpD

Dezbatere: Fonduri publice pentru tineret

Centrul pentru Politici Educaționale (CPEdu) în parteneriat cu Consiliul Tineretului din România (CTR) și Societatea Academică din România (SAR) a organizat o dezbatere privind fondurile publice alocate pentru activități de tineret, dezbatere găzduită de Fundația pentru Tineret a Municipiului București. Discuțiile au vizat atât alocările pentru tineri realizate conform legii Tinerilor, 350/2006 pentru anul 2016, cât și alte tipuri de finanțare publică accesibile tinerilor.

În debutul evenimentului, Daniela Alexe, președinta Centrului pentru Politici Educaționale a prezentat principalele concluzii ale proiectului “Tineri pentru democrație”. În urma implementării proiectului, prin implicarea a peste 100 de ONG-uri de tineret, s-a reușit constituirea fondului destinat activităților de tineret și creșterea acestuia după cum urmează, valoarea totală a majorării în toate județele monitorizate fiind de 3,464,000 lei:

  Creștere 2016 Consiliu Local (față de 2015) Creștere Consiliu Județean (față de 2015) Creștere total
Bacău 300,000 400,000 700,000
Constanța 80,000 200,000 280,000
Iași 1,000,000 200,000 1,200,000
Maramureș 54,000 150,000 204,000
Suceava 100,000 0 100,000
Timiș 815,000 0 815,000
Dâmbovița 0 50,000 50,000
Mureș 0 100,000 100,000
Brașov 15,000 0 15,000
Cluj 0.00
TOTAL 2,364,000 1,100,000 3,464,000

 

 Andrei Popescu, secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, a fost prezent la dezbatere și a reafirmat, în acest context, nevoia de modificare a prevederilor Legii Tinerilor, în direcția clarificări inclusiv a modului de alocare a finanțărilor publice. Acesta a precizat faptul că o nouă lege a Tinerilor, rezultată în urma consultărilor cu societatea civilă, ce integrează și concluzii ale proiectului, se află în consultare publică până pe data de 19 mai.

Doamna Daniela Stănculescu, Directoare a Departamentului pentru cultură, învățământ și turism din cadrul Primăriei Municipiului București, a atras atenția asupra fondurilor alocate tinerilor în afara legii 350/2006, exemplificând prin existența Centrului de Proiecte si Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret București, care dispune de un buget total de 34 de milioane pentru tineret.

Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România, a precizat faptul că, la nivelul Municipiului București, nu există însă o metodologie clară și criterii de alocare pentru alegerea partenerilor și activitățile sprijinite în sectorul de tineret, ceea ce contravine principiului transparenței și accentuează nevoia de constituirea fondurilor pentru tineri în baza legii Tinerilor.

Daniela Vișoianu, președinta Coaliției pentru Educație, a atras la rândul său atenția asupra faptului că nu există un studiu de impact real al finanțărilor primăriei Municipiului București și nici o abordare strategică generală.

Proiectul a demonstrat faptul că implicarea tinerilor are un impact puternic însă este nevoie de o asumare a principiilor de bună guvernare la nivelul autorităților publice locale, care să vină în întâmpinarea nevoilor tinerilor.

“La nivelul Capitalei, pentru a asigura respectarea legii Tinerilor, dar și pentru a facilita dialogul și consultarea adecvată a tinerilor de către autoritățile locale, este nevoie de coagulare a asociațiilor de tineret și adresarea punctuală a obstacolelor ce stau în calea dezvoltării tinerilor prin accesul la fonduri publice destinate acestora.Daniela Alexe, președinta Centrului pentru Politici Educaționale.

Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Link-uri utile:

www.tineripentrudemocratie.cpedu.ro

www.fondong.fdsc.ro

Pentru  informații  oficiale  despre  granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org

Primaria Constata

CTR ctirică lipsa de interes a autorităților constănțene față de tineret

Consiliul Tineretului din România, Asociația Elevilor din Constanța și Organizația de Tineret a Blocului Național Sindical – Constanța critică lipsa de interes a autorităților municipiului Constanța în ceea ce privește domeniul de tineret.

Concret, organizațiile de tineret au solicitat din luna ianuarie, în conformitate cu prevederile legii tinerilor, înființarea unui consiliu consultativ pe probleme de tineret. În acest sens, cele două organizații au trimis și o propunere de regulament, după modelul consiliilor consultative din alte unități administrativ-teritoriale. Municipiul Constanța are obligația de a înființa acest consiliu consultativ și să consulte tinerii în problemele care îi privesc.

Observăm că, cu bună știință, viceprimarul municipiului Constanța, Decebal Făgădau, eludează dispozițiile legii tinerilor și a legii nr. 52/2003 privind transparența decizională. Astfel, aceste întâlniri “regulate” cu unele organizații neguvernamentale nu înseamnă respectarea procedurii de consultare publică, ci distrage de la aplicarea standardelor minimale pe care le impune legea. Tot aceste consultări distrag posibilitatea organizării unor consultări în grupuri restrânse unde să se poată discuta tehnic și concret asupra viitoarelor proiecte de hotărâri pe care administrația municipiului dorește să le înainteze.

Somăm public autoritățile locale să adopte hotărârea privind înființarea consiliului consultativ pe probleme de tineret și să respecte prevederile legii transparenței decizionale în sensul publicării proiectelor de hotărâre de pe site, precum și transmiterea acestora prin poșta electronică organizațiilor neguvernamentale din domeniul respectiv. În caz contrar, CTR și AEC vor acționa în instanță autoritățile locale și vor depune plângeri penale, pentru neglijență în serviciu.

De asemenea, dorim să reamintim că AEC și CTR s-au opus organizării evenimentului “Ziua Copilului”. Neprezentarea niciunei organizații neguvernamentale pentru accesarea de fonduri nerambursabile demonstrează validitatea punctelor de vedere exprimate de cele două organizații, precum și rezultatul unor decizii pripite luate de către autorități, fără a ține cont de nevoile societății.