office@ctr.ro

Bugetul României pentru acțiuni de tineret ar putea să scadă în 2019 la mai puțin de un leu pe tânăr

Consiliul Tineretului din România (CTR) și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrag atenția că proiectul de buget prevede o scădere drastică a principalelor programe pentru tineri ale Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) și cer o alocare de cel puțin 10 euro / tânăr în 2019!

Bugetul alocat pentru acțiuni de tineret la nivelul MTS ar urma să scadă, în 2019, la mai puțin de 1 leu pe tânăr pe an, după ce în 2018 a fost de 1,49 lei, echivalentul unui covrig. Acest buget include sumele pentru concursurile de proiecte de tineret organizate de MTS atât la nivel central, cât și la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, precum și proiectele proprii și în parteneriat ale acestui minister și ale instituțiilor aflate în subordinea sa. Amenințat de scădere este și bugetul pentru susținerea centrelor de tineret, care ar urma să fie redus, de asemenea, cu peste o treime. Singura creștere este planificată pentru investiții în centrele de agrement.

O scădere semnificativă, cu peste 50%, este prevăzută și în bugetul pentru tabere, inclusiv taberele studențești. De asemenea, având în vedere că în metodologia pusă în dezbatere publică apare creșterea alocației de cazare, de la 60 de lei la 120 lei, pentru Programul Național „Tabere Studențești”, suma totală alocată per zi ajunge la 160 de lei, față de 100 de lei, cum a fost în anii anteriori. Creșterea costurilor ar putea genera o scădere și mai mare a numărului de beneficiari, care în urma solicitărilor ANOSR, și răspunsul MTS prin OMTS nr. 290/2018, a crescut de la 6.000 la 10.000 de locuri în anul anterior. Păstrarea acestui număr de potențiali beneficiari ai Programului Național „Tabere Studențești” ar arăta interesul acordat de MTS studenților, ar încuraja performanța acestora și ar reduce o parte din inechitățile socio-economice existente.

Reprezentanții tinerilor și ai studenților solicită, în schimb, o creștere a componentei de tineret a bugetului MTS până la echivalentul a (doar) 10 Euro / tânăr / an! Astfel, situația propunerilor din proiectul de buget, față de propunerile tinerilor, arată în felul următor:

Propunerile CTR și ANOSR au fost transmise atât Guvernului României, cât și președinților partidelor politice parlamentare din România. Până la momentul emiterii comunicatului, conducerea MTS a promis anumite modificări ale proiectului de buget, fără a face însă o asumare publică sau a oferi un răspuns instituțional clar. Mai multe informații despre situația detaliată a finanțării publice a sectorului de tineret în perioada 2013 – 2018 sunt disponibile în analiza dedicată, lansată în luna decembrie de Consiliul Tineretului din România – http://ctr.ro/finantare-pentru-tineri/.

„Dacă adunăm bugetele a cinci-șase primării mai interesate de susținerea acțiunilor de tineret, depășim bugetul alocat de Guvernul României cu această destinație, prin Ministerul Tineretului și Sportului. Din păcate, tinerii care au norocul să trăiască în astfel de localități sunt puțini, iar ceilalți au nevoie de susținere guvernamentală. Fondurile europene disponibile pentru proiecte de tineret prin Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate sunt mult mai mari decât cele alocate de guvern, deși tineretul nu este în competența Uniunii Europene, ci a statelor membre. Noi am cerut 10 euro/tânăr/an pentru tot bugetul de tineret al MTS, inclusiv proiecte de tineret, centre de tineret, baze de agrement, cercetări sociale de profil, tabere și alte cheltuieli. La proiecte de tineret, nu cerem nici măcar de 1 euro/tânăr/an. Este un minimum pentru a le da tinerilor o șansă să se implice în dezvoltarea comunităților lor, pentru a învăța să se organizeze, să gestioneze un buget, să lucreze în echipă, să își facă prieteni și să simtă că au, mai mult decât acum, o șansă la o viață mai bună în propria țară.” – Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România (CTR)

„ANOSR și-a manifestat întotdeauna interesul pentru buna desfășurare a Programului Național „Tabere Studențești” și a militat pentru organizarea și implementarea acestui program în concordanță cu nevoile studenților. Atragem atenția asupra faptului că scăderea finanțării de la capitolul Învățământ pentru programul Dezvoltarea și diversificarea ofertei de servicii și programe pentru tineri, în special studenți, cumulată cu creșterea subvenției de cazare, așa cum apare în metodologia pentru tabere studențești pusă în dezbatere publică, ar avea ca rezultat scăderea drastică a numărului de locuri alocate studenților. Așadar, susținem că este necesară o creștere a subvenției de cazare și masă pentru Programul Național „Tabere Studențești”, dar aceasta nu ar trebui să influențeze negativ numărul de locuri în tabără, întrucât programul are un rol important atât în motivarea studenților de a avea rezultate academice remarcabile pe parcursul unui an universitar, cât și în a reduce, parțial, inechitățile de natură socio-economică existente, pentru o parte importantă dintre studenți reprezentând singura cale de a beneficia de un sejur de vacanță.” – Petrișor-Laurențiu Țucă, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)

Close Menu